Un cuplu celebru de la noi a decis să meargă pe drumuri separate, după trei ani de relație. La scurt timp după ce și-au spus adio, iar el s-a întors la mama copilului său, vedeta de la noi a aflat că este însărcinată.
Gallery
Poveste demnă de film! S-au iubit timp de trei ani, iar recent s-au despărțit, deși credeau că și-au încheiat toate socotelile, ei bine, ea a aflat că este însărcinată.
El este cunoscut pe TikTok, în timp ce ea a participat în cadrul unei emisiuni matrimoniale. S-au iubit timp de trei ani, iar când a venit momentul ca fiecare să își vadă de propriul drum, ea a aflat că este însărcinată.
Dana Badea a aflat că va deveni mamă, după ce a făcut un test de sarcină. Bruneta este însărcinată cu fostul iubit, Alin, care s-a întors în brațele femeii cu care mai are un copil.
Dana și-a anunțat fostul partener că este însărcinată, iar acum se gândește la o posibilă împăcare cu el.
Aceasta a precizat că își caută fostul partener pentru a lua o decizie în privința copilului pe care îl are în pântec, nicidecum pentru a-l separa de Sibel, mama fiicei lui, cu care s-a împăcat.
”Eu m-am dus să vorbesc cu fostul meu bărbat, să văd ce fac în situația aceasta. Vrei să mergem mâine împreună? Vă iau pe live la clinică să facem ecografia. De aceea m-am dus să vorbesc, să văd ce fac cu copilul acesta, că sunt însărcinată, să iau o decizie cu viața mea. Nu m-am dus să despart pe nimeni, nu m-am dus să fac nimic, că nu mă interesează”, a declarat Dana Badea, potrivit spynews.ro
Mai mult, după despărțire, Alin i-ar fi trimis un mesaj de dragoste Danei, prin care i-a spus că nu poate trăi fără ea.
„Indiferent dacă Alin e cu Sibel sau cu alta, eu vreau să știu dacă el poate să devină omul care, dacă el mă vrea pe mine, cum zice, cum mă caută și îmi dă mesaje și mă sună și plânge la telefoane că mă iubește și că nu poate să stea fără mine. Voi nu știți, că nu am apărut aici să vă zic mesajele lui”, a mai spus ea, potrivit sursei citate.
Sursă foto: Facebook