ß
Mama Iuliei este distrusă de durere, după ce fiica ei s-a stins din viață într-un mod complet neașteptat! Tânăra în vârstă de 21 de ani a fost implicată într-un accident grav de ATV la începutul lunii iulie, iar după o lună petrecută în spital, a murit.
Gallery
Iulia este tânăra studentă în vârstă de 21 de ani, din Botoșani, care la data de 6 iulie 2024 a fost implicată într-un accident grav de ATV. Aceasta se afla alături de un grup de prieteni într-o zonă împădurită, când a pierdut controlul autovehiculului, s-a răsturnat și a suferit răni grave în zona abdominală, dar și o hemoragie internă.
Imediat după incident, tânăra a fost transportată de urgență la Spitalul „Dr. C.I. Parhon” din Iași, unde a fost supusă unei intervenții chirurgicale. Din păcate, medicii de la noi din țară nu au reușit să o vindece pe adolescentă, motiv pentru care iubitul ei a decis ca fata să fie transferată la o clinică din Turcia.
Deși familia și iubitul Iuliei au făcut tot ce le-a stat în putință pentru ca tânăra să primească cele mai bune îngrijiri medicale, adolescenta s-a stins din viață pe 23 august 2024, în clinica din Turcia. Acum, părinții așteaptă ca trupul neînsuflețit al fiicei lor să fie adus în România, pentru a putea avea loc înmormântarea.
După o lună de suferință, în care a sperat și s-a rugat la Dumnezeu ca fiica ei să se facă bine, mama Iuliei este devastată de durere. Aceasta așteaptă ca trupul neînsuflețit al copilei sale să fie adus în România și să o vadă pentru ultima dată.
Femeia a postat un mesaj sfâșietor pe rețelele de socializare, înainte ca sicriul care conține cadavrul Iuliei să ajungă acasă:
„Te voi iubi, fiica mea, necondiționat”, este mesajul postat de mama Iuliei.
Foto: Facebook