ß
Oscar, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați trapperi din România, a acceptat să ofere un interviu exclusiv pentru PRO TV, după show-ul susținut în deschiderea concertului lui 50 Cent, desfășurat în București.
Bună, Oscar! Spune-mi te rog cum te simți după ce ai cântat în deschiderea concertului lui 50 Cent.
Bună! M-am simțit foarte interesant! E, în primul și primul rând, o onoare. Îi ascult muzica de o grămadă de timp. Este unul dintre cei mai iconici rapperi din întreaga lume. Când te gândești la rap, hip-hop, imaginea lui îți vine în minte. Concertul în sine a fost destul de interesant pentru că nu a fost media mea de vârstă ca public... a fost puțin ciudat. Sunt aici pentru orice provocare!
Cum te-ai gândit să îl aduci pe IDK pe scenă anul acesta, ca invitat special?
Ar fi trebuit să vină și Ian, dar nu a ajuns. IDK îmi este foarte apropiat, e un adevărat prieten.
Cum ți s-a părut concertul de acum comparativ cu cel de la Beach, Please! ?
Acolo e altceva, pentru că acolo e publicul meu, oamenii mei... Acolo mă simt ca acasă. Am avut mai devreme o conversație foarte interesantă cu Sișu, căruia i-am zis că a fost ciudat concertul pentru că nu e media mea de vârstă și mi-a zis că fix așa s-a simțit el la Beach, Please!
Care este diferența dintre „Ștefan” (numele lui real) și OSCAR?
Cea mai nouă serie a mea se numește „Ștefan”, adică numele meu. E, practic, momentul în care fac muzică și nu îmi mai pasă de cifre. E ceea ce lansez pentru mine. E o chestie mult mai terapeutică și mai concentrată pe mine decât pe numerele pe care ar putea să le facă.
Vrei sau nu, când faci muzică, trebuie să te separi puțin: să separi imaginea ta de artist de cine ești tu cu adevărat. Dacă aș veni acum și v-aș spune că m-am certat cu gagică-mea aseară și mi-e foame rău de tot, nu ar interesa pe nimeni. Ăla ar fi Ștefan.
Vrei pe viitor să iei „sub aripa ta” trapperi la început de drum?
Da, am de gând să fac ceva de genul acesta. Vreau să o fac la o scală foarte mare, să am o echipă foarte bine dezvoltată, dar mai am nevoie de timp. Am tot ce am nevoie, doar că nu am momentan timpul necesar să mă implic în alte proiecte. Momentan sunt dedicat doar pentru ceea ce înseamnă „Oscar”.
Poți să le transmiți un mesaj celor care vor citi acest interviu?
Să vă bucurați de viață, oricât de ciudată e uneori! Faceți ce vă doriți și nu vă opriți niciodată din a visa și din a căuta în voi lucruri și provocări noi!
Foto: Instagram