Invitată la podcastul realizat de Anamaria Prodan, Adriana Bahmuțeanu a spus dacă și-ar mai dori sau nu să se împace cu fostul său soț, Silviu Prigoană. Ce propunere i-a făcut, în trecut, vedeta
Gallery
Adriana Bahmuțeanu și Silviu Progoană au format unul dintre cele mai cunoscute și controversate cupluri din lumea mondenă românească. Cei doi au împreună un copil, iar de-a lungul relației s-au despărțit și împăcat de multe ori, scandalul dintre ei fiind de multe ori la ordinea zilei. Vedeta a fost prezentă la podcastul realizat de Anamaria Prodan, acolo unde a vorbit cât se poate de sincer despre o posibilă împăcare cu fostul ei soț.
„Exclus. Că aș vorbi cu el, i-aș da o cană de apă, că aș vrea să fim părinți și să vorbim despre copiii noștri, da. L-am invitat de nenumărate ori să stăm de vorbă ca părinți despre viitorul copiilor. Am copii mari, se însoară mâine, poimâine. Cum stăm noi la nunta lui Maximus, eu într-o parte, el într-o parte sau cum facem? Nu mă invită pe mine sau nu îl invită pe tatăl lui, cum procedează bietul copil?”, a declarat Adriana Bahmuțeanu pentru sursa amintită.
După divorțul de Silviu Prigoană, viața Adrianei Bahmuțeanu a fost marcată de ani foarte grei. În ultima perioadă, aceasta a format un cuplu cu George Restivan, însă lucrurile între ei nu au funcționat așa cum se aștepta, în ciuda planurilor mărețe pe care și le-au făcut.
”Ce n-a înțeles, poate, lumea și poate nici nu am spus-o foarte clar, e faptul că mi-am permis și eu, după opt ani de zile, să iubesc. Când l-am cunoscut pe George, trecuseră opt ani de la divorțul de fosul soț. Am avut opt ani de zile aproape, în care dacă știam ce mi se întâmplă, nu mai făceam lucrurile acelea. Dacă aș da acum timpul înapoi. A fost ceva îngrozitor”, a spus Adriana Bahmuțeanu, în podcastul Anamariei Prodan.
Foto: Facebook