• PRO TV
  • Cum te ferești de infectarea cu Mpox. Patru măsuri esențiale. OMS, în alertă după ce a fost confirmat primul caz în Europa

Cum te ferești de infectarea cu Mpox. Patru măsuri esențiale. OMS, în alertă după ce a fost confirmat primul caz în Europa

Cum te ferești de infectarea cu Mpox. Patru măsuri esențiale. OMS, în alertă după ce a fost confirmat primul caz în Europa

Organizația Mondială a Sănătății a declarat Mpox o urgență sanitară globală, dar riscul pentru publicul larg din țările care nu se confruntă în prezent cu focare de Mpox este minim, spun aceștia.

Organizația Mondială a Sănătății a tras un semnal de alarmă cu privire la focarele de Mpox din Congo și din alte regiuni africane, declarându-le o urgență globală care necesită acțiuni imediate pentru a preveni răspândirea în continuare.

Primul caz de variola maimuței, confirmat în Europa

Suedia a confirmat primul său caz de o nouă tulpină de Mpox, limitată anterior la Africa.

Având în vedere această evoluție, autoritățile sanitare din Europa sunt în stare de alertă maximă pentru mai multe cazuri provenind din străinătate.

Experții în sănătate afirmă că nu se așteaptă o transmitere pe scară largă. Mpox, spre deosebire de virușii aeropurtați precum gripa porcină și COVID-19, care pot fi transmise de persoane fără simptome, nu se răspândește atât de ușor prin aer.

Cum se transmite Mpox

Mpox, cunoscut și sub numele de monkey pox, se răspândește în principal prin contact direct cu pielea persoanelor infectate sau prin obiecte contaminate, cum ar fi hainele sau așternuturile. De obicei, virusul provoacă leziuni cutanate vizibile, ceea ce poate descuraja contactul apropiat.

Pentru a evita contractarea mpox, profesioniștii din domeniul sănătății recomandă evitarea contactului fizic cu orice persoană care prezintă leziuni asemănătoare Mpox, să nu împartă cu aceasta obiecte personale precum tacâmuri, haine sau lenjerie de pat și să mențină bune practici de igienă, inclusiv spălarea regulată a mâinilor, informează Mirror US.

Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor a emis un avertisment vineri, afirmând că, deși mai multe cazuri de Mpox importate din Africa sunt „foarte probabile”, șansa apariției unor focare semnificative în Europa este încă considerată scăzută.

Experții continuă să asigure că riscul pentru publicul larg în țările care nu se confruntă în prezent cu focare de mpox rămâne scăzut.

Răspândirea Mpox este semnificativ mai lentă în comparație cu coronavirusul. După apariția coronavirusului în China, numărul cazurilor a crescut rapid de la câteva sute la mii; în doar o săptămână din ianuarie, numărul cazurilor a crescut de peste zece ori.

Până în martie 2020, când OMS a declarat COVID-19 pandemie, peste 126 000 de persoane fuseseră infectate și 4 600 de persoane muriseră, la doar aproximativ trei luni de la prima detectare a virusului. A fost nevoie de 2022 pentru ca Mpox să se apropie de 100 000 de infecții la nivel mondial, cu aproximativ 200 de decese, conform rapoartelor OMS.
Spre deosebire de primele zile ale COVID-19, acum există vaccinuri și tratamente disponibile pentru Mpox. „Avem ceea ce ne trebuie pentru a opri Mpox”, a declarat Dr. Chris Beyrer de la Institutul de Sănătate Globală al Universității Duke.

„Aceasta nu este aceeași situație cu care ne-am confruntat în timpul COVID, când nu exista niciun vaccin și niciun antiviral”.

Evoluția viitoare a mpox rămâne incertă. Epidemia din 2022, care a afectat peste 70 de țări, a fost rapid izolată în câteva luni, în parte datorită eforturilor de vaccinare și medicamentelor disponibile pentru grupurile cu risc ridicat din țările mai bogate.

Foto: Shutterstock

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni