ß
  • PRO TV
  • Arestările de la Spitalului Clinic de Urgență "Sfântul Pantelimon" devin deja un precedent! Alți medici, acuzați că grăbesc moartea pacienților

Arestările de la Spitalului Clinic de Urgență "Sfântul Pantelimon" devin deja un precedent! Alți medici, acuzați că grăbesc moartea pacienților

Arestările de  la Spitalului Clinic de Urgență "Sfântul Pantelimon" devin deja un precedent! Alți medici, acuzați că grăbesc moartea pacienților

Audierile și acuzațiile în cazul deceselor de la Spitalul Clinic de Urgență Sfântul Pantelimon continuă.

Scandalul legat de spital  a  izbucnit pe 11 aprilie, când au ajuns în presă declarațiile unui cadru medical care dezvăluia că, în perioada 4-7 aprilie, 17 pacienți de la ATI au decedat din cauza administrării incorecte a unui medicament. Mai precis, li s-ar fi pus în perfuzie noradrenalină în mod intenționat greșit, deși pe fișele pacienților tratamentul apărea aplicat corect.

Pe 12 aprilie au început anchetele. Luni mai târziu, în august, judecătorii au  propus arestarea preventivă a două doctorițe ATI pe baza unui referat al procurorilor care este în posesia HotNews

În cadrul acestui referat, apar mărturii, stenograme ale înregistrărilor telefonice și transcrieri ale datelor din injectomatele care trebuiau să administreze noradernalină. Au fost interceptate și discuții la telefon ale celor două doctorițe.

Potrivit hotnews, investigatorii aveau mărturii de la  asistente și asistenți care au spus că au văzut cum două doctorițe ATI aveau două metode pentru a renunța la viața unor pacienți aflați în stare gravă:

-înlocuiau noradrenalina cu ser fiziologic

- fixau injectomatele ca să dea mai puțină noradrenalină

Potrivit GOLAZO, în referatul întocmit de Parchet și susținut în fața instanței, procurorii consemnează o declarație, necorelată și neprobată potrivit căreia și alți medici ”grăbesc decesele pacienților”. În plus, potrivit aceleași publicații, aceste demersuri s-ar fi tolerat până acum pentru că unii șefi ar considera că Sfântul Pantelimon "e un spital de amărâți."

În referatul întocmit, o asistentă vorbește și despre alți medici, inclusiv din alte spitale, care „grăbesc decesele pacienților prin modificarea ratei noradrenalinei”. Din acest motiv, procurorii susțin că mai mulți pacienți au fost omorâți la fel. În plus, în document, apare ideea că tratarea pacienților în acest mod, care ducea la decesul lor, nu era monopolul acestor două cadre medicale.

GOLAZO, care face referire și la informații distribuite de hotnews, notează că o asistentă „a mai întâlnit un medic care practica acest mod de grăbire a deceselor pacienților prin modificarea ratei noradrenalinei, pe nume dr. PV, dar care nu mai lucrează pe secția lor sau în Spitalul Pantelimon”. Asistenta care a făcut declarația este un cadru de conducere.

FOTO: SHUTTERSTOCK 

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni