• PRO TV
  • Ce pretenții are 50 Cent pentru concertul din 18 august de la București! Ce nu trebuie să lipsească din camera de hotel și cu ce mâncare vrea să fie servit

Ce pretenții are 50 Cent pentru concertul din 18 august de la București! Ce nu trebuie să lipsească din camera de hotel și cu ce mâncare vrea să fie servit

Ce pretenții are 50 Cent pentru concertul din 18 august de la București! Ce nu trebuie să lipsească din camera de hotel și cu ce mâncare vrea să fie servit

Unul dintre cei mai buni rapperi din lume se pregărește să ne calce pragul! Celebrul 50 Cent promite un show incendiar pe scena de la Romaero, în 18 august, la cea de-a doua ediția Summer in the City.

Artistul va interpreta live câteva dintre cele mai faimoase hituri, precum „In Da Club”, „Candy Shop” sau „Just a Lil Bit”, iar în deschidere va urca pe scenă Puya.

Cum era de așteptat, rapperul are o listă lungă de cerințe, iar organizatorii se asigură că artistului nu-i va lipsi nimic în timpul șederii sale la București.

Stafful lui 50 Cent numără doar 6 persoane. Artistul va fi cazat într-o camera standard VIP,  de tip apartament.

Artistul și echipa sa vor fi primiți într-o cameră tip suite la standarde VIP ce trebuie amenajată cu două canapele, două fotolii din piele, covoare asortate, palmieri și plante de decor din belșug, mai multe oglinzi, iar lumina și temperatura trebuie să fie neapărat reglabile.

Mâncarea trebuie pregătită cu 15 minute înainte de sosirea artistului și plasată în tăvi încălzite. Meniul solicitat de 50 Cent include preparate americane clasice precum Mac n Cheese, crispy strips, aripioare de pui BBQ, cheeseburgeri și friptură de vită, însoțite de sosuri picante, ketchup, maioneză și muștar american. Solistul preferă cheeseburgerii cu castraveți murați și friptura de vită bine făcută. Indicațiile sunt clare și pentru servire, preparatele vor fi prezentate pe farfurii de porțelan, cu tacâmuri de argint.

Artistul are o dietă echilibrată și evită consumul de zahăr, preferând jeleurile acre și ciocolata neagră de bună calitate la desert. În plus, 50 Cent își dorește să aibă în camera de primire platouri cu fructe, în mod special banane, mandarine, lămâi, afine și nuci caju crude.

Organizatorii au primit specificații precise și pentru lista de băuturi dorite de artist. 50 Cent va avea la dispoziție apă plată Smart Water sau Fiji, băuturi energizante și carbogazoase fără zahăr, bere de ghimbir și sucuri naturale de mere și portocale.

Înaintea concertelor artistul urmează o rutină de îngrijire a vocii ce include un ceai verde cu mentă, lămâie, ghimbir și mușetel. Tot pentru voce, pe lista de necesități a artistului se regăsesc bomboane pentru tuse și miere organică.

50 Cent a colaborat cu cele mai mari nume din industrie

Născut în Queens, New York, 50 Cent și-a început cariera muzicală în 1996, iar în anul 2000 a înregistrat albumul de debut „Power of the Dollar” împreună cu casa de discuri Columbia Records.

În 2002, melodia „Guess Who’s Back” a fost decoperită de celebrul Eminem care l-a semnat pe 50 Cent la compania sa, Shady Records.

De altfel, de-a lungul timpului, 50 Cent a colaborat cu cele mai mari nume din industrie, precum: Timberland, Justin Timberlake, Eminem și mulți alții. Albumul său de debut, „Get Rich or Die Tryin’” a fost lansat în 2003, iar marea lovitură muzicală a fost single-ul „In da club”, premiat cu nouă discuri de platină de Recording Industry Association of America.

În același an, el și-a lansat propria casă de discuri G-Unit Records, unde a semnat rapperi de pe Coasta de Est a Americii.  De-a lungul timpului, 50 Cent a vândut peste 30 de milioane de albume la nivel mondial, primind numeroase premii, precum Grammy Award, Primetime Emmy Award, Billboard Music Awards (mai exact 13 la număr), trei distincții (American Music Awards) și patru premii BET Awards.

A fost nominalizat în lista celor mai buni „50 de rapperi” de către Billboard, pe poziția 17, iar revista Rolling Stone a inclus „Get Rich or Die Tryin’” în lista celor mai bune 100 de albume din anii 2000.

Foto: Getty Images

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni