ß
Pe lângă faptul că vine cu o colaborare inedită, Luis Gabriel a fost pus în câteva ipostaze neobișnuite la filmările pentru cea mai nouă piesă, care o să fie lansată chiar zilele acestea.
Gallery
Artistul și o cântăreața de la noi cunoscută și peste hotare s-au hotărât să facă echipă și să reintepreteze o melodie la care nu s-ar fi așteptat nimeni! Despre cine să fie vorba oare? S-au urcat pe un tractor, au participat la treburile obișnuite dintr-o gospodărie românească aflată în mediul rural și au avut multe cadre cu animalele dela fermă!
Luis Gabriel și superba Otilia Bilionera colaborează pentru piesa “Dragoste fără număr”, o reinterpretare a melodiei „Jaga jaga”. Cei doi și-au dorit să îmbine tradiționalul cu modernul, astfel că s-au pus în diferite situații la filmările pentru videoclip-ul piesei. Cu siguranță, fanii nu se așteaptă la ce le-au pregătit cei doi artiști. (Mai multe imagini în GALERIA FOTO de mai sus)
“Dragoste fără număr” o să fie lansată miercuri, 14 august, alături de un videoclip cu “de toate”! Cei doi au preferat ozonă plină de strălucire până acum, însă povestea estealta pentru reinterpretarea“Jaga jaga”, kitsch-ul combinându-se cu tradiționalul.
În plus, Otilia Bilionera a reușit să își înfrunte și una dintre frici la filmări. Îmbrăcată senzual, într-o rochie scurtă și mulată, cântăreața a fost nevoită să filmeze în cele mai neașteptate locuri!
vVezi această postare pe Instagram
“Nimeni nu cred că se așteaptă la melodia pe care o să o lansăm eu și Luis Gabriel! Am fost puși în ipostaze neobișnuite, am trăit cu adevărat viața în mediul rural. Ne-am dorit să le oferim tuturor imagini autentice din mediul rural pentru o experiență care să bucure pe toată lumea. Sperăm că toți o să îndrăgească atât piesa care o să fie lansată, cât și videoclip-ul! Să vă mai spun un secret? Îmi este frică de cai, iar la filmări a trebuit să am câteva cadre cu aceste animale! Să vă uitați cu atenție când se lansează piesa și să îmi spuneți: se vede că eram speriată sau nu?”, a povestit Otilia.