• PRO TV
  • Adele se mărită cu Rich Paul! Vedeta a dat vestea cea mare în timpul unui concert

Adele se mărită cu Rich Paul! Vedeta a dat vestea cea mare în timpul unui concert

Adele se mărită cu Rich Paul! Vedeta a dat vestea cea mare în timpul unui concert

Vedeta internațională a confirmat logodna cu impresarul sportiv Rich Paul în timpul unui concert pe care îl susținea în Munich, Germania.

Adele, în vârstă de 36 de ani, a anunțat că se mărită cu Rich Paul, unul dintre cei mai puternici agenți sportivi din industrie. După o căsnicie eșuată cu Simon Konecki, din 2016 până în 2021, și un copil împreună cu acesta, Angelo, de 11 ani, faimoasa cântăreață și-a găsit în sfârșit marea iubire.

„Îmi place pur și simplu să fiu în preajma lui. Este grozav. Este al naibii de amuzant. Este atât de inteligent, știi”, a spus Adele în cadrul unui interviu pentru Vogue, în noiembrie 2021.

Rich Paul este fondator al Klutch Sports Group și reprezintă cele mai mari nume din lumea baschetului precum LeBron James, Ben Simmons și Trae Young.

Vestea că cei doi își vor uni destinele a fost dată chiar de artistă, în timpul unui concert. Totul a început după ce un fan aflat în public a ridicat o pancartă pe care scria „Vrei să fii soția mea?”.

„Nu pot să mă căsătoresc cu tine, pentru că deja mă mărit cu altcineva!”, a spus Adele pe scenă, în timp ce a ridicat mână pentru a le arăta fanilor inelul său de logodnă.

Foto: Getty

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni