Reprezentanții gimnastei Jordan Chiles merg la Tribunalul Federal Elvețian pentru a ataca decizia TAS în ceea ce privește medalia de bronz care s-a reatribuit româncei Ana Maria Bărbosu.
Gallery
După cum a anunțat pe platforma X faimoasa comentatoare pentru CNN și ABC News, Christine Brennan, Comitetul Olimpic și Paralimpic al Statelor Unite (USOPC) va contesta decizia conducătorilor Comitetului Internațional Olimpic (CIO) de a-i retrage medalia de bronz lui Jordan.
GOLAZO a stat de vorbă cu Sabin Gherdan, avocatul care le-a reprezentat pe gimnastele din România, Ana Maria Bărbosu și Sabrina Voinea, la TAS, iar potrivit acestuia, nu sunt foarte multe cereri care sunt aprobate la Tribunalul Federal Elvețian."
"Statistic, doar 0,5% dintre recursuri se admit la Tribunalul Federal Elvețian. Hotărârea e executorie”.
Breaking: USOPC to appeal CAS ruling on Jordan Chiles. pic.twitter.com/CQANoZdNd1
— Christine Brennan (@cbrennansports) August 11, 2024
Tot potrivit GOLAZO însă, anumite șanse există. Reprezentanții din America spun că ar avea noi dovezi înregistrate că antrenoarea Cecile Landi ar fi anunțat verbal depunerea contestației după 47 de secunde, iar contestația scrisă ar fi fost depusă după 55 de secunde după ce nota a fost afișată.
Dacă există dovezi video, așa cum susțin americanii, că antrenoarea a anunțat verbal că vrea să depună contestație în timpul oficial, cel înregistrat de Omega - sistemul oficial de supravegere de la JO- se va lua în considerare acest lucru.
Tot potrivit GOLAZO, americanii reclamă că nu au avut suficient de mult timp pentru a-și pregăti apărarea și că decizia s-a luat foarte repede de către TAS. Tribunalul și-a dorit o decizie care să se încadreze în timp util până la finalizarea Jocurilor Olimpice - pe 11 august, dar SUA afirmă că asta a oferit o perioadă mult prea scurtă pentru adunarea dovezilor.
În cazul în care li se va aproba această cerere - deși precedentul arată că un caz din 100 are succces - cazul se va rejudeca și medalia redată României se poate întoarce în SUA.
Gallery
FOTO: GETTY/ FACEBOOK/ ȘTIRILE PRO TV