ß
  • PRO TV
  • Larisa Iordache a vrut să renunțe la gimnastică! Ce dificultăți a întâmpinat multipla campioană europeană: „Am avut probleme cu kilogramele”

Larisa Iordache a vrut să renunțe la gimnastică! Ce dificultăți a întâmpinat multipla campioană europeană: „Am avut probleme cu kilogramele”

Larisa Iordache a vrut să renunțe la gimnastică! Ce dificultăți a întâmpinat multipla campioană europeană: „Am avut probleme cu kilogramele”

Multipla campioană la gimnastică Larisa Iordache a vrut să renunțe la cariera sa, însă o persoană foarte apropiată a făcut-o să se răzgândească, iar acum se mândrește cu o colecție impresionantă de medalii.

Larisa Iordache, medaliată la Campionatele Mondiale şi Jocurile Olimpice, a vorbit despre începuturile carierei sale și a povestit cum, datorită firii sale atletice, mama ei a îndemnat-o să practice un sport. De la balet, Larisa Iordache a trecut la gimnastică, inspirată fiind de Nadia Comăneci, „Zeița de la Montreal".

„Eu făceam balet. La vreo 5 ani, s-a întâmplat să mă întâlnesc cu doamna Mariana Câmpeanu, prima mea antrenoare, în parc. Mă dădeam pe role împreună cu fratele meu. Văzând abilitățile mele, doamna Mariana a zis că îi place de mine. Când a venit la mine, eu am rejectat intenția ei. Mama m-a învățat să nu vorbesc cu străinii. I-am arătat unde e mama, a început să vorbească cu ea. Mama își dorea foarte tare să fac un sport pentru că eu eram foarte agilă, agitată. La prima oră de antrenament m-a dus bunica.

Eu știam că merg la balet, deși mă înștiințaseră că merg la gimnastică. Am început să plâng foarte tare, vreo două ore s-au rugat de mine. Doamna Mariana i-a spus bunicii să mă ducă acasă și că dacă vreau vreodată să vin, avem ușile deschise. Mama îmi arăta tot felul de chestii cu Nadia. Casete, reviste, costume de gimnastică. După vreo câteva zile am zis că vreau să încerc și am mers la antrenament', a precizat Larisa Iordache în cadrul podcastului realizat de Costin Deșliu.

Larisa Iordache a vorbit deschis și despre momentele mai puțin plăcute din cariera sa. Gimnasta și-a dorit să renunțe la sport când încă avea o vârstă fragedă, dar s-a răzgândit datorită unei persoane foarte apropiate.

„Mi-a fost dificil în momentul în care am plecat de acasă, la vârsta de 10 ani. Am fost selectată la lotul de junioare de la Onești, eu și încă 4 sau 5 fete. Trebuia să ne adaptăm grupei cu fetele cele mai bune junioare din România. Dorința mea deja crescuse, îmi doream să fiu cea mai bună. În momentul în care a venit decizia asta am înțeles că treaba devine serioasă și că trebuie să fiu mult mai responsabilă. Primele două săptămâni au fost foarte grele, să elimin dorul de casă, de părinți. Au urmat momente în care voiam să mă retrag, la Deva, pe la 14-15 ani.

Aveam cântar în fiecare zi și am avut o perioadă probleme cu kilogramele. Pusesem, noi fetele, regula ca dacă ne îngrășăm, să dăm ora 10 (dulcele de pe ziua respectivă). Și știu că eu tot puneam pe mine și trebuia să dau ora 10 și mă ofticam. La un moment dat ziceam că nu mă mai duc la școală pentru că nu mă puteam abține (de la mâncare). Am avut un moment în care eram cu bagajele făcute.

Ai mei au zis că se urcă în mașină și vin să mă iau. Între timp, m-a sunat prima mea antrenoare și m-a întrebat dacă cu gimnastica pe care o fac aș putea să ajut România. Am zis că nu știu. Și atunci a zis „OK, dacă nu știi, nu te gândești că România poate să aibă nevoie de tine?'. Am sunat-o pe mama și i-am zis să nu mai vină să mă ia” a mai spus Larisa Iordache.

Foto: Facebook

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni