ß
Problemele legate de Spitalul Sfântul Pantelimon durează de câteva luni și acum apar informații noi, care fac lucrurile să se precipite.
Scandalul a izbucnit pe 11 aprilie, când au ajuns în presă declarațiile unui cadru medical care dezvăluia că, în perioada 4-7 aprilie, 17 pacienți de la ATI au decedat din cauza administrării incorecte a unui medicament. Mai precis, li s-ar fi pus în perfuzie noradrenalină în mod intenționat greșit, deși pe fișele pacienților tratamentul apărea aplicat corect. Cel mai tânăr pacient decedat avea 49 de ani, suferea de diabet și avusese mai multe accidente vasculare. Cel mai în vârstă pacient decedat, internat la Pantelimon, avea 92 de ani.
Pe 12 aprilie au început anchetele. Inițial s-a constatat că nu a existat nicio abatere profesională și că decesele nu s-au putut evita. Ulterior, patru luni mai târziu, Ministrul Sănătății și-a schimbat radical opinia: a cerut public demisia directorului medical și a managerului spitalului Pantelimon. Solicitarea lui Alexandru Rafila, Ministrul Sănătășii, a venit cu doar câteva ore înainte ca Parchetul de pe Lângă Tribunalul București să anunțe că propune arestarea preventivă a doi medici pentru acuzații de omor calificat și tentativă de omor calificat.
Judecătorii au propus arestarea preventivă a două doctorițe ATI pe baza unui referat al procurorilor care este în posesia HotNews.
Procurorii au fotografii făcute de asistente, poze care arătau valori scăzute ale administrării de noradrenalină prin injectomate și au comparat datele din injectomate cu fișele pacienților. Pe baza referatului cu propunerea de arestare, întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, instanța a decis arestarea a două doctorițe ATI. Una dintre acestea era denumită în spital chiar "Doamna cu coasa" pentru că, aparent, se știa de această practică de a administra tratament schimbat pacienților considerați fără scăpare.
Una dintre conversații, puse la dispoziție de hotnews, arată că una din cele două doctorițe îi spunea asta iubitului ei, se pare de profesie tot cadru medical - și anume că toată lumea știa de aceste practici.
DOMN: Nu știu cum să-i zici, da?
M: Oricum toată lumea știa.
DOMN: Că știu, că știe, dar nu trebe să mai se distribuie în plus. Ți-a spus și Ionuț, întrebare. Și a zis: Eu i-am spus ce cred real, că sunt pacienți la…[neinteligibil]…, îs pacienți care îs mai pe final de lume. Aicea nu se opresc. Adică asta-i realitatea. Nu au mai primit nicio doză. Adică…
Pe hotnews citiți mai multe astfel de înregistrari, inclusiv una între medicul poreclit "Doamna cu coasa" și o colegă.
Și pe digi24 apare o conversație între o asistentă și directoarea spitalului, conversație care arată că se înlocuia tratamentul cu ser fiziologic ( apă sterilă cu clodură de sodiu).
Directoare: Și la alții le-a pus ser în loc de Nora? (noradrenalină n.a)
Asistentă: La alții le-au pus ser fiziologic, în loc de Nora, da, exact.
FOTO: SHUTTERSTOCK