ß
Laura Cosoi a născut în urmă cu aproximativ două săptămâni și, deja, a revenit la îndatoririle profesionale. Artista a vorbit, recent, și despre naștere, mărturisind că a fost una ușoară și rapidă.
Gallery
Laura Cosoi a devenit mămica a patru fete, iar acest lucru o face mai fericită și mai împlinită ca oricare altul. Actrița a ales să nască natural și totul a decurs conform planului.
În ciuda faptului că Aida a avut, la naștere, peste patru kilograme, Laura Cosoi a reușit să o aducă pe lume în cel mult două ore, iar travaliul nu a fost unul chinuitor. Aceasta a recunoscut că se aștepta să aibă un copil mare, însă a avut o surpriză, măsurătorile de după naștere fiind mai mari decât cele din timpul sarcini.
„A fost absolut minunată întâlnirea cu Aida. Nu am avut un travaliu foarte lung, a fost o naștere naturală. Aida a fost mare. A avut 4.100 kg, 54 de cm. Am știut, cumva, că va fi mare, pentru că așa ieșea la toate măsurătorile, dar a fost cu mult mai peste, ca să zic așa, cât se estima. Avea vreo 3 kg 800 ultima oară, dar important este că am reușit să nasc. A fost foarte bine, mă bucur foarte mult că am avut oameni de încredere alături de mine: medicul, moașa, evident. (...)”, a mărturisit aceasta.
Laura Cosoi a ales să nască natural, așa cum a făcut și în ceea ce privește celelalte trei sarcini și nu a regretat decizia nici măcar o secundă. Aceasta le-a mulțumit persoanelor care au fost lângă ea și au ajutat-o, fiind bucuroasă că, acum, familia ei este alcătuită din șase membri.
Mi se pare că e foarte important să ai o relație bună și de încredere cu cei cu care ești în sala de nașteri.(...) S-a întâmplat foarte repede, nu a durat foarte mult. Cred că, în două ore, am născut”, a mai spus Laura Cosoi, conform unui site monden.
Sursa foto: Instagram