ß
Emily Burghelea și-a uimit fanii de pe rețelele de socializare cu o nouă schimbare de look. Vedeta a trecut prin mai multe operații și se află în proces de recuperare după accidentul grav în care a fost implicată în urmă cu o lună în Mauritius.
Gallery
Emily Burghelea și nașa ei se aflau într-un taxi, în drum spre aeroport, când șoferul autovehiculului în care se aflau a intrat în plin într-un TIR. Cele două au scăpat cu viață ca prin minune, însă rănile cu care au rămas sunt foarte grave.
Vezi această postare pe Instagram
În urma accidentului, Emily a fost supusă unei intervenții chirurgicale, după ce analizele au arătat că are multiple fracturi în partea stângă a feței.
Acum, vedeta se bucură de timpul petrecut alături de fetițele sale și își ține la curent urmăritorii cu procesul de recuperare.
Vezi această postare pe Instagram
Recent, Emily a postat mai multe fotografii pe contul de Instagram în care le-a arătat fanilor noul ei look. După ce cicatricile de la cap au început să se estompeze, Emily s-a tuns mai scurt, și-a făcut breton și și-a schimbat nuanța părului. (Vezi cum arată acum Emily în GALERIA FOTO de mai sus)
„Viața e prea scurtă ca să ne fie frică de schimbări, mereu se spune că tot răul este spre bine iar eu acum păsesc încrezătoare spre o nouă etapă. New me”, a scris creatoarea de conținut în dreptul fotografiei care a adunat numeroase aprecieri. Emily s-a fotografiat în parc alături de cele două fetițe și de cel mai nou membru al familiei. Este vorba despre un cățel pe care ea și soțul ei, Andrei, l-au adoptat recent.
„Wooow, ador! Zici că ai 18-20 de ani! Îți stă foarte bine!”, „Ești superbă, îți stă perfect și ești incredibil de curajoasă și puternică”, „Arăți ca o adolescentă!”, „Sigur ai trecut de 18 ani? Că din poza asta nu pare!”, „Ești o adevărată MOTIVAȚIE ! Felicitări ție și sotului care te susține și îți arată iubirea în fiecare zi!”, i-au scris unii dintre urmăritori.
Fotografii: Instagram