ß
Considerată drept cea de-a doua clădire din lume ca dimensiune totală, fiind depășită doar de către Pentagonul din SUA, Casa Poporului rămâne una dintre construcțiile de referință de pe vremea comunismului din România.
Nicolae Ceaușescu a vrut să aveam o clădire care să rămână în istorie, iar acest lucru pare că i-a ieșit aproape perfect. Iar lucrurile sunt povestite de către Alexandru Budișteanu, fostul arhitect-șef al Bucureștiului, în cartea „Portretul neretușat al lui Nicolae Ceaușescu”.
Potrivit arhitectului, se pare că liderul comunist își dorea să aibă la București clădiri în genul Palatului Versailles, însă pentru că acest lucru nu a fost posibil, așa s-a ajuns să fie construit Palatul Parlamentului sau Casa Poporului.
Alexandru Budișteanu a dezvăluit că, deși era arhitect-șef al Capitalei, nu a fost lăsat să intre pe șantierul Casei Poporului, iar militarii îl goneau când încerca să vadă lucrările.
„Iniţial, fusese zgârcit, evitând demolările și construcțiile mari, preferând trotuarele înguste. Văzuse în SUA clădiri înalte cu densități mari și trotuare înguste și a dorit și el același lucru. Marile lui avânturi demolatorii au început însă după cutremurul din 1977. Constata că puteau dispărea brusc case și cartiere și a hotărât să facă și el la fel. Dacă putuse Dumnezeu, de ce nu și el? Astfel, după 1977, a început să prefere construcțiile de amploare demiurgică.
Nicolae Ceaușescu era partizanul unei arhitecturi neoclasice monumentale, practicate în perioada interbelică, apropiată de stilul eclectic, dar şi mussolinian. Îi plăceau coloanele, ne dădea drept exemplu nişte blocuri decorate, făcute în perioada interbelică de arhitectul Petre Antonescu. Şi-ar fi dorit palate gen Versailles sau Trianon, pe care România, datorită circumstanţelor istorice, nu le avea.
Aşa a apărut Casa Poporului. Apropo, a fost făcută ilegal, fără autorizaţie de construire. Eu eram arhitectul-șef al Capitalei şi nu mi-a cerut nimeni vreo autorizaţie, conform legislaţiei. S-a început la un simplu ordin al lui Ceauşescu. Cât eram de arhitect-șef, aveam interdicţie de intrare pe două şantiere: Casa Poporului şi Cotroceni. Nimeni nu ştia, cu excepţia Gospodăriei de Partid, cât se cheltuie acolo, ce forţă de muncă e utilizată. Când am vrut odată să intru să văd ce e în zona Casei Poporului, a apărut un militar care m-a trimis la plimbare”, a spus Alexandru Budișteanu.