ß
  • PRO TV
  • Urăm sau nu „La mulți ani!” în data de 15 august? Ce spune Maica Cipriana de la Mănăstirea Ghighiu

Urăm sau nu „La mulți ani!” în data de 15 august? Ce spune Maica Cipriana de la Mănăstirea Ghighiu

Urăm sau nu „La mulți ani!” în data de 15 august? Ce spune Maica Cipriana de la Mănăstirea Ghighiu

Când se spune „La mulți ani” de Sf. Maria, pe 15 august sau pe 8 septembrie? Care este diferența dintre cele două sărbători? Este greșit să spui „La mulți ani” în ziua în care creștinii prăznuiesc Adormirea Maicii Domnului? Sunt câteva întrebări pe care românii și le pun în preajma acestei mari sărbători.

Adormirea Maicii Domnului este sărbătoarea mutării sale la cer cu trupul. În 15 august creștinii prăznuiesc Adormirea Maicii Domnului (Sânta Marie Mare), iar pe 8 septembrie este Nașterea Maicii Domnului (Sânta Marie Mică).

Este folosit termenul „mutare” pentru că Maica Domnului nu s-a ridicat la cer prin propriile puteri, ci cu puterea dumnezeiască a Fiului Său.

Maica Cipriana de la Mănăstirea Ghighiu este invitata din această săptămână a lui Adrian Artene, la „Altceva cu Adrian Artene”. Preț de o oră, aceasta a vorbit despre minuni, despre credință, despre ritualuri, despre post, despre Dumnezeu.

„S-a luat în calcul că este o sărbătoare atât de importantă încât nu mai trebuie să o bruiezi aproape cu nimic ca și la Sfânta Înviere. Când este Sfânta Înviere nu mai contează absolut nimic. Așa și la Adormire, dar bineînțeles că nu e greșit să spui cuiva La mulți ani. E totuși prilej de bucurie pentru că Maica Domnului ați văzut că a fost înștiințată de Sfântul Arhanghel Gavril cu trei zile înainte, trimis chiar de fiul său: a venit vremea ca mama mea să se mute la cer. Pentru ea oricum a fost o bucurie să se întâlnească cu fiul său (…) Noi ne bucurăm pentru că o avem rugătoare în ceruri”, a spus maica Cipriana în cadrul podcastului.

Pentru că acesta este un episodul special făcut în Postul Sfintei Marii, una dintre discuțiile purtate de jurnalist și de Măicuță a fost despre ritualurile de curățare din perioada Postului.

„În această perioadă, a postului, dincolo de rugăciune, care ar trebui intensificată, la Maica Domnului, pentru că vom prăznui pe 15 august adormirea Maicii Domnului…. Ce alte ritualuri ne-ar ajuta să ne curățăm? Cele alimentare? Cum ar trebui ținut un post corect?”, și-a întrebat invitata Adrian Artene.

„Pentru post, ai nevoie și de multă liniște, și de multă rugăciune, și să te aduni. Dacă e o perioadă în care o persoană are foarte mult de muncă, normal că nu o să-i cer să postească la o limită extremă, dar toate trebuiesc combinate cu multă credință, multă rugăciune și, mai presus de toate, multă dragoste către Dumnezeu. Dacă nu o simți și nu o ai, măcar să o ceri, să-ți dorești, să conștientizezi că este Dumnezeu deasupra noastră. Și noi trebuie să ne raportăm viața la Dumnezeu… tot ce facem… și faptele. În orice faci, trebuie să te gândești dacă lui Dumnezeu Îi place ce fac eu sau nu-I place. Dacă am făcut ceva, oare am greșit sau n-am greșit? Nu poți să-ți duci viața oricum”, a răspuns maica Cipriana.

Foto: capturi Youtube

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni