Un accident teribil s-a produs pe o șosea din Maramureș, soldat cu moartea a doi tineri polițiști, în vârstă de 25 și 28 de ani.
Mașina în care se aflau aceștia și o colegă s-a izbit violent de un stâlp și s-a rupt în două. Tânăra a fost singura care a supraviețuit și a fost transportată de urgență la spital.
Se pare că șoferul, aflat în afara programului de lucru, își modificase recent mașina, după cum susțin apropiații. Autoritățile investighează acum circumstanțele acestui accident tragic.
Alexandra și Bogdan, doi agenți de poliție de la Târgu Lăpuș, abia începuseră tura de seară. După instructajul de rutină, cei doi au plecat împreună cu un coleg aflat în timpul liber, pentru a testa mașina acestuia, recent modificată.
Conform declarațiilor apropiaților, mașina fusese îmbunătățită considerabil.
„I-a pus mai mulți cai,” a declarat un apropiat.
Oamenii legii consideră că viteza excesivă este principala cauză a accidentului. Distanța dintre locul în care mașina a lovit prima bordură și cel în care s-a oprit în stâlp este de peste 150 de metri, indicând faptul că șoferul nu a putut redresa vehiculul. Înainte de impactul final, mașina a distrus un gard de beton și a fost proiectată în stâlp.
„Primele verificări arată că șoferul a pierdut controlul direcției și a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate. Din nefericire, un pasager de 25 de ani, agent principal de poliție la Poliția orașului Târgu Lăpuș, a suferit leziuni fatale.
Șoferul, un tânăr de 28 de ani, agent de poliție la aceeași unitate, aflat în timpul liber, a decedat în drum spre spital,” au transmis oficialii Poliției Județene Maramureș.
Colegă lor rănită grav a fost internată la secția de ortopedie a Spitalului Județean Baia Mare. Potrivit managerului spitalului, starea ei este stabilă și evoluează pozitiv.
„Este internată pe secția ortopedie, stabilă, cu mai multe leziuni și fracturi. Evoluția este favorabilă,” a declarat managerul spitalului.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Maramureş a deschis dosar de cercetare penală în urma accidentului.
„Cu privire la accidentul produs aseară (vineri, 2 august – n.r.), poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă şi sub coordonarea procurorului, se continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs incidentul. Suntem profund îndureraţi şi transmitem sincere condoleanţe familiilor celor doi colegi decedaţi”, transmit, sâmbătă, oficialii IPJ Maramureş.