ß
Alex Bodi a luat pe toată lumea prin surprindere, atunci când s-a afișat alături de Caterina Ciorba, noua lui cucerire, după ce s-a despărțit de Ema Uta. Cei doi au plecat într-o vacanță de lux, în Mykonos, dar postările din online par să arate că, deja, s-au despărțit.
Gallery
La doar câteva zile de când Ema Uta ajungea în Mykonos împreună cu noul iubit milionar, Alex Bodi își lua noua iubită și o ducea pe aceeași insulă. Cei doi s-au distrat în cele mai exclusiviste localuri și au mâncat la cele mai bune restaurante, dar povestea dintre ei pare că s-a încheiat.
La aproximativ două luni de când a rupt logodna cu Ema Uta, Alex Bodi părea să dea o nouă șansă iubirii, făcându-și o nouă iubită. Cei doi au fost împreună mai puțin de o lună, iar postările făcute de aceștia pe rețelele de socializare par să demonstreze că relația lor a ajuns la final.
În urmă cu scurt timp, Alex Bodi a revenit în România, după vacanța de lux din Mykonos. Caterina, în schimb, și-a făcut bagajele, pentru a reveni în Moldova, țara ei de origine. Mai mult decât atât, apropiații celor doi susțin că nu mai există cuplul Bodi-Ciorba, după doar câteva zile de când au început povestea de dragoste, relatează Spynews.
Caterina Ciorba a fost căsătorită cu un afacerist din Republica Moldova, care se bucura de o situație financiară foarte bună. Conform informațiilor apărute în presă, acesta ar fi înșelat-o cu nimeni alta decât Andreea Bostănică, în Mykonos.
Totul ar fi avut timp la doar câteva luni distanță de ziua în care Caterina Ciorba a îmbrăcat rochia de mireasă.
Sursa foto: Instagram