După ce a cucerit aurul olimpic la 200 m liber la Jocurile de la Paris, David Popovici s-a calificat în semifinalele probei de 100 m liber.
Gallery
După o cursă dramatică, David Popovci a câștigat luni seara medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Paris, în proba de 200 m liber. Doar două sutimi l-au despărțit pe român (1:44:72) de ocupantul locului al doilea, britanicul Matthew Richardson (1:44:74).
Acesta este primul titlu olimpic din cariera lui David Popovici, care va împlini 20 de ani în 15 septembrie.
David Popovici a mărturisit că visa de mic la acest moment, iar camerele l-au surprins cu ochii înlăcrimați la festivitatea de premiere.
„Mă bucur că acum cinci minute am scris istorie şi dacă eu am putut, un băiat obişnuit, doar cu dorinţă arzătoare şi puternică, atunci oricine poate. Cine ştie ce va fi mâine? Orice e posibil, atât timp cât ai un culoar, ai o şansă. Treaba încă nu s-a încheiat, dar bineînţeles că o să mă bucur, este o realizare imensă, în primul rând pentru mine, mă bucur că ţara m-a urmărit, că sunt atât de mulţi români în tribună”, le-a declarat Popovici jurnaliștilor după finala la 200 m liber.
Azi, 30 iulie, David a intrat din nou în bazin pentru seriile de 100 m liber. Tânărul a concurat în seria 9 de calificare, pe culoarul 4. Popivici a câştigat cursa, după ce la 50 de metri a întors al cincilea. Sportivul s-a calificat în semifinale cu al treilea timp, potrivit sport.ro.
Semifinalele la 100 de metri liber sunt programate în această seară, de la 21:30, iar finala este miercuri seară.
Jocurile de la Paris sunt în buzunarul tău, de la ceremonia de deschidere până la ultima medalie! Cu VOYO ai acces LIVE la canalele TVR și poți urmări Jocurile de la Paris de oriunde vrei tu, pe orice device!
*Program disponibil prin retransmisia integrală și nealterată a canalelor TVR conform regulilor must-carry
Fotografii: Getty Images