ß
  • PRO TV
  • Văduva victimei lui Mario Iorgulescu, noi detalii din noaptea accidentului. Cum putea fiul șefului LPF să evite tragedia: „Dacă ar fi călcat frâna, ar fi avut o şansă la viaţă”

Văduva victimei lui Mario Iorgulescu, noi detalii din noaptea accidentului. Cum putea fiul șefului LPF să evite tragedia: „Dacă ar fi călcat frâna, ar fi avut o şansă la viaţă”

Văduva victimei lui Mario Iorgulescu, noi detalii din noaptea accidentului. Cum putea fiul șefului LPF să evite tragedia: „Dacă ar fi călcat frâna, ar fi avut o şansă la viaţă”

Patricia Vicol, soția tânărului care a murit în urma accidentului provocat de Mario Iorgulescu în anul 2019, a făcut o serie de mărturisiri cutremurătoare despre noaptea tragediei.

Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu, șeful Ligii Profesioniste de Fotbal, ar putea scăpa de închisoare după ce judecătorii au anulat condamnarea acestuia la 13 ani și opt luni de detenție, dosarul urmând să fie rejudecat.

Între timp, Patricia Vicol, văduva tânărului care și-a pierdut viața în urma accidentului provocat de Iorgulescu, a făcut o nouă serie de mărturisiri devastatoare. Femeia explică cum acesta ar fi putut evita accidentul doar dacă ar fi ciupit frâna la cei 160 km/h.

„Mi-am făcut o mie de gânduri, cum ar fi putut să scape de „glonţul” Mario Iorgulescu. Intenţia e să pui frână. Înţeleg că poate a pierdut controlul maşinii, dar nu înţeleg de ce nu a atins frâna. Avea 160 km/h, era roşu la semafor. Măcar să ciupească frâna aia, avea maşină de 300.000 de euro. Maşina reacţiona imediat.

Sunt şi eu şofer, m-am pus şi în poziţia lui. Dacă ar fi călcat frâna, ar fi fost o şansă la viaţă. Poate nu ar fi fost complet sănătos, poate rămânea paralizat, dar n-ar fi murit definitiv. Poate măcar ar fi ajuns la spital, să am timp să mi se obişnuiască creierul. Nici nu am avut timp nici să mă obişnuiesc cu gândul. Când ştii că moare cineva, creierul reacţionaeză, produce ideea că omul acela moare.

Nu am fost contactată niciodată. Nu mi s-a adus la cunoştinţă că Gino Iorgulescu îşi cere scuze şi mă întreabă cu ce poate să mă ajute…Eu, să-i contactez? De ce? Să-mi mai omoare pe cineva? Mi-a lăsat copiii orfani, m-a lăsat văduvă la 21 de ani”, a declarat Patricia Vicol, în cadrul unui podcast.

La vremea respectivă, în spațiul public circula informația potrivit căreia Patricia Vicol ar fi primit de la familia Iorgulescu suma de 2 milioane de euro, însă lucrurile nu ar fi stat deloc astfel.

„Am un obicei prost. Eu nu îmi selectez mesajele, ce vreau citesc, ce nu vreau nu citesc. Tot ce îmi pare în ochi, citesc cu voce tare. În momentul acela am citit, cred că creierul s-a activat. Am vrut să dau replică, atunci în clipa aia eu nu am reacționat. Atunci am zis că nu mi-a dat Mario Iorgulescu două milioane de euro, și nu mi-a dat, vorbind la modul cel mai serios. Și, chiar dacă mi-ar fi dat, n-ar fi problema voastră, pentru că mi-a omorât soțul. Situația cu banii stă în felul următor.

Eu de la Mario Iorgulescu nu am luat niciodată niciun cent. În schimb, eu am luat bani de la asigurări, am fost despăgubită cu suma de 350 de mii de euro și eu și copii, acum doi ani. Deja suma a fost folosită pentru creșterea copiilor, când vor fi mari, să nu le lipsească partea financiară. Dar, de la Mario Iorgulescu eu nu am luat niciun ban”, a mai spus văduva lui Dani Vicol.

Foto: YouTube, Facebook

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni