ß
Bucurie mare pentru Elena Chiriac, care tocmai a devenit absolventa unei prestigioase universități din Anglia. Este vorba despre „Universitatea Westminster”, acolo unde au studiat în trecut designerul Vivienne Westwood, muzicianul Roger Waters sau scriitorul Charlie Brooker.
Fosta finalistă Survivor România 2022 a împărtășit această reușită și cu cei peste 111.00 de urmăritori de pe contul de Instagram.
„În urmă cu patru ani, @mihaelaradulescuschwartzenberg mi-a dat vestea că am fost acceptata la Universitatea @uniwestminster chiar În timpul emisiunii @fermaprotv .
Astăzi am absolvit. Râd ca un copil pe holurile universității, plină de bucurie, dar conștientă că de aici începe un nou drum despre care știu prea puține. Fericită pentru încheierea cu succes a acestui capitol, totuși mai nesigură ca niciodată.
Pentru că “cu cât știi mai mult, cu atât îți dai seama că știi prea puțin”. Dar mă bucur în continuare de momentul prezent si zâmbesc, pentru că astăzi am absolvit, iar timpul trece prea repede ca să nu trăiesc fiecare clipă”, a scris Elena în dreptul imaginilor de la ceremonia de absolvire.
Gallery
După finala Survivor România 2022, pe care a pierdut-o în fața lui Alex Delea, frumoasa șatenă s-a retras din viața publică și s-a concentrat pe studii, iar azi e absolventă a Universității Westminster.
Vezi această postare pe Instagram
Elena a arătat superb la ceremonia de absolvire într-o rochie mini neagră, tocă și robă. Printre cei care au felicitat-o pentru reușită se numără și Mihaela Rădulescu.
„Bravo, SuperGirl!”, i-a scris fosta prezentatoare pe Instagram. (Vezi imaginile în GALERIA FOTO de mai sus)
Fotografii: Instagram @ElenaChiriac