Fiica lui Susan Sarandon, Eva Amurri, a postat recent un articol pe blogul ei în care i-a apostrofat pe cei care și-au consumat din timp și energie pentru a o umili în cea mai frumoasă zi din viața ei. Eva s-a căsătorit la sfârșitul lunii iunie, iar unii dintre internauții i-au catalogat rochia de mireasă ca fiind „îngrozitoare” și „nepotrivită”.
Ea a făcut referire la persoanele care s-au declarat ofensate de decolteul ei și a spus că a simțit lacrimi pe obraz în timp ce citea comentariile postate în dreptul fotografiilor de la nuntă.
Eva Amurri - blogger și actriță - este fiica celebrei Susan Sarandon și a cineastului italian Franco Amurri. Părinții ei s-au cunoscut pe platoul de filmare al peliculei „Tempest” în 1981. Ea a fost crescută de Sarandon și de partenerul de lungă durată al mamei sale, Tim Robbins.
Gallery
Pe 29 iunie, Amurri s-a căsătorit cu bucătarul Ian Hock la Paris, iar revista People a publicat în exclusivitate primele imagini de la eveniment. Fotografiile realizate de Taralyn Lawton au fost postate pe conturile de socializare ale publicației mai sus menționate, iar secțiunea de comentarii s-a umplut rapid.
View this post on Instagram
Amurri a declarat că s-a simțit frumoasă și fericită în ziua ei specială și a fost șocată când a verificat postarea People de pe Instagram.
„Rochie îngrozitoare!”, „Total nepotrivită pentru o nuntă!”, „Ce bust lăsat!”, „Nu e pentru tine!”, au scris unii dintre utilizatorii de social media. (Vezi cum imagini cu rochia de mireasă în GALERIA FOTO de mai sus)
„Am fost luată prin surprindere de faptul că era deja virală....și din două motive complet în afara controlului meu: Sânii mei”, a scris ea pe blog.
„Dar iată-mă aici, uitându-mă la sute de comentarii răutăcioase ...Mi-au dat lacrimile. (…) Aici erau oameni pe care nici măcar nu-i cunoșteam și care nu mă cunoșteau, oameni care și-au pierdut din timp și energie doar ca să mă umilească. Și pentru o secundă, a funcționat”, a continuat fiica lui Susan Sarandon.
Eva Amurri a explicat că nu a fost afectată neapărat de ceea ce au scris oamenii, pentru că a găsit lucruri mai rele despre ea pe Internet, ci de faptul că oamenii au simțit nevoia să o rănească într-o zi atât de specială, când „încerca doar să se simtă frumoasă”.
Amurri a mai spus că nu a crezut niciodată că oamenii vor avea o reacție atât de puternică față de felul în care arăta corpul ei în rochia de mireasă pe care ea a ales-o.
„Suntem complet pierduți. La ce a ajuns societatea, când nu poți fi nici sexy elegant în termenii tăi, la propria ta nuntă?”, a mai spus Eva.
Fotografii: Getty Images/ Instagram @taralynnlawtonphoto