Laura Lavric are dosar penal, după ce l-a lovit cu palma peste față pe un coleg de breaslă. Iată ce s-a întâmplat!
Gallery
Laura Lavric este una dintre cele mai cunoscute cântărețe de muzică populară din România. Solista se bucură de admirația publicului larg atât datorită pieselor sale de petrecere, cât și grație seriozității de care dă dovadă ori de câte ori este invitată să cânte la un eveniment.
Recent, Laura Lavric a fost protagonista unui incident neașteptat, desfășurat la o nuntă din localitatea Hârlău, Iași. Interpreta de muzică populară l-ar fi lovit cu palma peste față pe un coleg de breaslă, invitat și el să întrețină atmosfera la eveniment.
Bărbatul, solist în cadrul unei formaţii locale de muzică populară, a povestit cu lux de amănunte ce s-a întâmplat și a ținut să menționeze faptul că i-a făcut plângere penală interpretei:
„Eu nu cred că a avut un motiv întemeiat pentru ceea ce a făcut. Bănuiesc că inconvenientul ar fi fost de la programul muzical, pentru că ea a ajuns mai devreme decât promisese, a ajuns mai devreme decât era stabilit şi a dat programul peste cap. Ne-a oprit pe noi, formaţia, ne-a încurcat şi aşa mai departe, dar totul a fost în regulă, nu am avut nimic împotrivă, am lăsat-o, am oprit eu programul meu muzical, am lăsat-o să intre, şi-a făcut programul, totul în regulă, iar la sfârşitul programului ei, înainte să plece, a venit la mine, mi-a zis că sunt un nesimţit şi m-a lovit peste faţă şi a plecat. Asta s-a întâmplat în timpul nunţii, în sală, în mijlocul evenimentului, unde erau circa 400 de persoane”, a declarat solistul.
Pe de altă parte, Laura Lavric a declarat că bărbatul minte și că nu l-a lovit, ci doar i-a atras atenția:
„Minte. Am cântat la aceeaşi nuntă. În primul rând, el a fost obraznic, a făcut probleme şi acolo, la mire şi la mireasă. A spus că am intrat peste ei, dar nu a fost adevărat. A fost obraznic. Au spus şi băieţii din formaţie că este recalcitrant şi rău, aşa că nu se poate discuta cu asemenea persoane. Cine i-a dat o plamă? Nu are decât să zică asta. Nu l-am lovit. I-am zis: domnule, de ce ai fost obraznic? La care el: «Că aşa am vrut eu!». Atunci i-am zis că e un nesimţit”, a declarat Laura Lavric.
Poliţiştii au deschis dosar penal pentru lovire şi alte violenţe. „Poliţia Oraşului Hârlău a fost sesizată de către un tânăr, în vârstă de 24 ani, despre faptul că în seara zilei de 20 iulie, în timp ce presta un program artistic la un eveniment pe raza oraşului Hârlău, ar fi fost agresat fizic, de o femeie. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe”, au precizat reprezentanţii Poliţiei judeţului Iaşi.
Foto: Facebook