ANUL NOU CARE N-A FOST/ THE NEW YEAR THAT NEVER CAME, primul lungmetraj de ficțiune scris și regizat de Bogdan Mureșanu, a fost selecționat în cadrul secțiunii competitive Orizzonti la Festivalul Internațional de Film de la Veneția (ediția 81), care va avea loc în perioada 28 august - 7 septembrie 2024.
ANUL NOU CARE N-A FOST este singurul film românesc prezentat într-o secțiune competițională la această ediție a festivalului.
Dedicată filmelor care reprezintă cele mai noi și expresive tendințe din cinematografia internațională, secțiunea Orizzonti va fi jurizată de: regizoarea și scenarista americană Debra Granik (Președinta Juriului), scenaristul, regizorul și producătorul iranian Ali Asgari; regizorul și scenaristul sirian Soudade Kaadan; regizorul, scenaristul și producătorul grec Christos Nikou; actrița și regizoarea suedeză Tuva Novotny; cineastul maghiar Gábor Reisz; scenarista și regizoarea italiană Valia Santella.
ANUL NOU CARE N-A FOST este o tragicomedie a cărei acțiune se desfășoară într-o singură zi, înaintea Revoluției din 1989, în care personajele caută normalitate, siguranță, iubire, libertate și sens, într-o lume absurdă, alimentată de frică.
Adrian Văncică, Iulian Postelnicu, Emilia Dobrin, Mihai Călin, Nicoleta Hâncu, Andrei Miercure, Manuela Hărăbor, Ioana Flora și Ada Galeș sunt protagoniștii acestor povești. Din distribuție mai fac parte: Victoria Raileanu, Elvira Deatcu, Marian Râlea, Vasile Muraru, Ion Sapdaru, Mircea Andreescu, Radu Gabriel, Vlad Ionuț Popescu, Theodor Șoptelea, Răzvan Vasilescu, Ioan Paraschiv, Doru Cătănescu, Gabriel Spahiu, Angel Popescu, Nicodim Ungureanu, Ilinca Hărnuț, Sorin Cociș, Marius Damian, Marian Adochiței, Dana Voicu, Afrodita Androne, Virgil Aioanei, Luca Toma și mulți alții.
La premiera mondială de la Veneția vor participa: regizorul Bogdan Mureșanu, actorii Adrian Văncică, Nicoleta Hâncu, Iulian Postelnicu, Mihai Călin, Emilia Dobrin, Andrei Miercure, alături de alți membri ai echipei.
Filmul continuă și completează povestea din „Cadoul de Crăciun”, cel mai premiat scurtmetraj românesc, cu Adrian Văncică și Ioana Flora în rolurile principale. Distins în 2020 de Academia Europeană de Film cu premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj european și inclus pe lista scurtă a nominalizărilor la Premiilor Oscar, „Cadoul de Crăciun” vorbește despre tensiunea și frica generate după ce un copil le dezvăluie părinților conținutul scrisorii pentru „Moș Gerilă” pe care a trimis-o prin poștă, în care notase o mențiune periculoasă.
„Sunt bucuros și recunoscător comitetului de selecție care a ales să arate filmul nostru într-o companie de excelență. Nu am ajuns singur aici și le mulțumesc tuturor celor care s-au înhămat la o asemenea aventură. Și nu sunt deloc puțini cei fără de care nu s-ar fi putut atinge acest nivel de performanță, pentru că Festivalul de la Veneția, pe lângă faptul că este cel mai vechi festival din lume, este și un spațiu teribil de elitist. Așa încât, acum nu mă gândesc la nimic altceva decât la această șansă care i s-a dat filmului nostru, anume să fie proiectat în fața unor nume gigantice ale cinematografiei mondiale. Che bello!”, spune Bogdan Mureșanu
„Să fiu protagonist într-un film selectat la Festivalul Internațional de Film de la Veneția este o onoare imensă și un vis împlinit pentru orice actor. Acest festival este unul dintre cele mai prestigioase din lume, un loc unde se celebrează arta cinematografică la cel mai înalt nivel și în orice an, te afli acolo în compania unor mari maeștri ai cinematografiei. Este o bucurie extraordinară să văd munca noastră apreciată într-un asemenea context internațional. ANUL NOU CARE N-A FOST are șansa unui start care ne face mândri pe toți cei care am lucrat la acest film. Este un film de public, direct, comic și cu tensiune! După ce ne întoarcem de la Veneția, vă aștept pe toți la cinema să vă convingeți că am dreptate. ANUL NOU CARE N-A FOST nu e doar film, este cinema!”, declară Adrian Văncică.
Scris, regizat și produs de Bogdan Mureșanu, ANUL NOU CARE N-A FOST va putea fi urmărit în cinematografele românești din 24 septembrie, fiind distribuit de Forum Film România.
Ada Solomon (Nomada Solo), Viorel Chesaru (Chainsaw Europe), Vanja Kovacevic (All Inclusive, Serbia), sunt coproducătorii filmului, alături de Claudia Nedelcu Duca din partea TVR. Irina Enea și Bogdan Luca sunt producătorii executivi ai filmului. Producători asociați: Theo Nissim, Dan Burlac, Adrian Văncică și Adriana Bumbeș.
Directorii de imagine ai filmului sunt Boroka Biro și Tudor Platon, iar Vanja Kovacevic și Mircea Lăcătuș semnează montajul. Sunet: Alex Dragomir, Iolanda Gârleanu; Montaj, design & mixaj sunet: Sebastian Zsemlye/ Raza Studio; Costume: Dana Anghel; Machiaj: Iulia Roșeanu; Coafură: Domnica Bodogan
O producție Kinotopia, România, lungmetrajul ANUL NOU CARE N-A FOST a fost realizat în co-producție cu: SRTV (Societatea Română de Televiziune), All Inclusive Film (Serbia) și în asociere cu Chainsaw Europe.
Proiect cultural finanţat de: Ministerul Culturii, Centrul Național al Cinematografiei, Institutul Cultural Român, Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică, DACIN SARA, UCIN.
Realizat cu sprijinul: Creative Europe Media
Parteneri: NORD Grupul Medical Provita, Conceptual Lab by Theo Nissim, BDG, Liliac, Emergency Medical Home, Fan Courier.
Mulțumiri: Electrecord, Universitatea Politehnica București, Compania Municipală Parking, Fundația 9 BRD, Teatrul Nottara.
Social media: Facebook - Instagram
Partener media principal: Radio Guerrilla
Parteneri media: Zile și Nopți; Cinemap; Cărturești; Cinepub; Psychologies; Like 5; Weekend Adevărul; Cinefan; Cinefilia; Daily Magazine; Filme-cărți; Gen, revistă; Gen, știri; IQads; Smark; Happening, Happy Fish; Haute Culture; Liternet; Movienews; Playtech; Revista FILM; Revista Golan; Urban.ro, Ziarul Metropolis; Bookhub.
***
Participarea la Veneția este susținută de Conceptual Lab by Theo Nissim, Ministerul Culturii, Centrul Național al Cinematografiei, Institutul Cultural Român, Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică, DACIN SARA, UCIN.
***
Selecția filmului ANUL NOU CARE N-A FOST (r. Bogdan Mureșanu, 2024) în competiția Orizzonti a Festivalului Internațional de la Veneția 2024 marchează o nouă participare a unui lungmetraj românesc în această secțiune a celui mai vechi festival de film din lume, după MIRACOL (r. Bogdan George Apetri, 2021), SPRE NORD (r. Mihai Mincan, 2022), AMBASADORI, CĂUTĂM PATRIE (r. Mircea Daneliuc, 2004).