Un video în care o turistă este mușcată de braț de un cal din Garda Regelui s-a viralizat pe toate rețelele de socializare și a stârnit un val de reacții pe internet.
În clipul distribuit pe Youtube și pe rețelele de socializare este filmat un soldat alături de calul său și o mare de oameni care așteaptă să facă o poză în fața Muzeului Household Cavalry din Londra, potrivit The Independent.
Clipul a surprins momentul în care un cal din Garda Regelui o mușcă de braț pe o turistă care s-a apropiat prea mult, în timp ce soldatul Gărzii Regale stă impasibil, așa cum de altfel o cere regulamentul.
Mai mult, lângă soldatul din Garda Regelui Charles al III-lea există și un panou în care turiștii sunt avertizați să nu se aproprie prea mult de cal.
„Atenție, caii pot lovi sau mușca! Nu atingeți frâiele! Mulțumesc!”, scrie pe panoul ignorat de cei mai mulți dintre turiști.
Speriată, femeia a fost la un pas să leșine, deși rana era una superficială. Unii dintre internauți au mustrat-o atât pentru inconștiență, dar și pentru ceea ce ei au numit „dramă” și „teatru”. (Mai multe imagini în GALERIA FOTO de mai sus)
„Merită un Oscar pentru felul în care se preface!”;
„Încă un proces din partea unui turist fără minte? Ce este în neregulă cu acești oameni?”;
„Sincer, acesta este un comportament stupid, este un turist iresponsabil. În mod clar, calul era deja agitat, deoarece cu doar câteva secunde înainte era să muște o altă femeie, dar ea se duce și stă chiar lângă el rânjind la o fotografie”;
„Acești turiști sunt de-a dreptul enervanți! Trebuie să respecte spațiul soldatului și al calului, nu să stea la mai puțin de 2 metri de ei doar pentru că sunt disperați pentru o fotografie”;
„Calul merită o medalie!”;
„Ce teatru ieftin! Nu are nimic, dar mai are puțin și se face că leșină!”;
„Nu s-a terminat bine pentru ea!”;
„De ce s-a apropiat atât de mult! La ce se aștepta?”;
„Sunt șocată! Există un semn acolo! Nimeni nu se deranjează să-l citească, apoi sunt indignați că calul a făcut ceea ce scrie clar pe panou!”
„Uitați-vă la câți turiști sunt acolo! Lăsați calul și soldatul să-și facă treaba în pace. Nu e de mirare că acesta reacționează așa când e înconjurat de zeci de oameni care se apropie prea mult de el”, sunt doar câteva dintre comentariile lăsate de internauți.
Turiștii sunt avertizați cu privire la riscurile de a se apropia prea mult de cai.
Într-un comunicat de presă, armata a declarat: „Deși se depun toate eforturile pentru a asigura siguranța publicului, caii pot mușca sau lovi. Continuăm să reamintim publicului să respecte semnele de avertizare foarte clare și să mențină o distanță de siguranță.”
Mai multe clipuri încărcate pe X, fostul Twitter, și TikTok arată o serie de incidente similare.
@abc.es ? Un #caballo de la #GuardiaReal inglesa muerde a una #turista en #Londres ?? #UK #KingsGuard #queensguard #CharlesIII #kingCharles ♬ IMPERIAL PIANO - Treia Music
Expertul în comportamentul cailor Suzanne Rogers a declarat potrivit Standard.co.uk: „Acești cai sunt foarte bine antrenați, dar sunt nevoiți să stea într-o zonă mică pentru perioade lungi de timp. O astfel de reacție ar putea fi rezultatul mai multor factori declanșatori. Este interesant pentru că există un semn chiar lângă cal care spune că aceștia pot mușca sau lovi, iar turiștii sunt rugați să nu atingă frâiele. Poate că ar trebui să scrie „vă rugăm să nu atingeți nicio parte a calului”, pentru că aceștia se pot simți foarte inconfortabil în apropierea mai multor persoane pe o perioadă lungă de timp”.
Foto: capturi Youtube/ Getty Images