ß
O crimă șocantă a avut loc zilele trecute în comuna Pungești din județul Vaslui: trupul neînsuflețit al unui bărbat a fost găsit într-o valiză aruncată sub un pod!
Deranjați de mirosul foarte urât din zonă, oamenii au chemat poliția pentru a verifica tot ce se află în geamantanul de sub pod. Iar atunci toată lumea a avut un șoc, deoarece în valiză se afla un bărbat mort.
Imediat după ce informația a fost făcută publică, un bărbat din zonă le-a oferit oamenilor legii acces la camerele lui de supraveghere, pe care se putea observa silueta unei persoane care cu doar câteva zile în urmă trăgea de un geamantan.
La câteva zile după crimă, autoritățile au dezvăluit că au arestat doi suspecți. Iar unul dintre polițiștii care i-au prins pe presupușii criminali este celebrul Marian Godină!
„Să mai spună cineva că nu poți fi și tată în concediu de creștere a copilului, și polițist la forțele speciale. Am sprintat după ei ca atunci când e pe foc laptele Măriucăi și dă în clocot”, a scris polițistul pe Facebook.
„În această seară, 16 iulie 2024, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui și a Inspectoratului General al Poliției Române, cu sprijinul Institutului Național de Criminalistică, Direcției de Investigații Criminale, Direcției Operațiuni Speciale și Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, au fost depistate în municipiul Brașov două persoane, un bărbat în vârstă de 32 de ani și o femeie în vârstă de 27 de ani, ambii din comuna Pungești, concubini, bănuiți că ar fi fost implicați în decesul unui bărbat în vârstă de 36 de ani din comuna Oncești, județul Bacău.
Cele două persoane se sustrăgeau activității de urmărire penală, pe numele acestora fiind emise mandate de aducere. Aceștia urmează a fi conduși și prezentați Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui pentru continuarea cercetărilor. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat și sunt continuate cercetările în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs decesul victimei de 36 de ani și dispunerea măsurilor legale”, a fost comunicatul oficial al oamenilor legii.