• PRO TV
  • Ana Maria Păunescu, declarații tulburătoare despre Adrian Păunescu: „Eu am în permanență o comunicare cu el!”

Ana Maria Păunescu, declarații tulburătoare despre Adrian Păunescu: „Eu am în permanență o comunicare cu el!”

Ana Maria Păunescu, declarații tulburătoare despre Adrian Păunescu: „Eu am în permanență o comunicare cu el!”

Ana Maria Păunescu, fiica poetului Adrian Păunescu, este invitata celui mai nou episod al podcastului „Altceva cu Adrian Artene” . Tânăra a povestit despre incredibila legătură pe care o are cu tatăl ei, chiar și dincolo de moarte, dar și despre lucrurile mai puțin fericite care s-au întâmplat în familie după trecerea în neființă a lui Adrian Păunescu.

Înzestrată la rândul ei cu abilitatea de a aranja inspirat și cu emoție cuvintele în pagină, Ana Maria își exprimă stările și își continuă comunicarea cu al său părinte prin intermediul poeziilor care îi sunt legământ, pare, cu această existență.

„Sunt multe poezii care îi sunt dedicate lui. Chiar și versul ăsta, „ai vreme sa vorbim”, este extras dintr-o poezie despre el, pentru că dialogul ăsta așa a existat, scriindu-i câte o poezie, încercând să găsesc un răspuns la poezia respectivă. Odată mi s-a întâmplat, după ce am fost la cimitir la el, să găsesc un bon de benzină în mașină și să scriu o poezie pe care mi-am imaginat că mi-a dictat-o el. Vă spun sincer că mi-a fost teamă să nu interpreteze aceia care numai asta fac, să interpreteze greșit poezia mea și simțirea mea de atunci. Nu sunt toate, că viața mea de la un punct încolo, a căpătat și alte dimensiuni. Am o poezie, „Flacăra”, pe care am scris-o când revista a ajung la 1.000 de exemplare. Scrisori spre eternitate, pe care le tot arunc așa, spre un cer, pe care nu am încetat niciodată să-l iubesc și pe care nu m-am supărat că mi-a răpit atâția oameni dragi”, a spus Ana Maria Păunescu în cadrul podcastului.

Ana Maria a făcut mărturisiri și despre neînțelegerile care există acum în familia ei.

„Cu siguranță e mâhnit, eu am și visat pe tema asta, îmi spunea să stau liniștită pentru că, mai devreme sau mai târziu vom semna un scenariu, m-am trezit din somn și am notat cuvântul pe un șervețel , pe care îl aveam lângă pat, dar cu siguranță e foarte necăjit, mi-aduc aminte cum se uita la alte familii cunoscute din România, care aveau scandaluri pe averi și așa mai departe și tot de aici din fotoliu se uita absolut îngrozit la spectacolul ăsta urât.

„Nu cred că și-a imaginat vreodată astfel de probleme, ar fi făcut ceva să le evite, pentru că vorbim de un om care totdeauna s-a gândit la ceilalți, și apoi la el. Totuși, aveam 20 de ani când a început nebunia, acum am 30 și un pic, nu mai sunt nici eu chiar atât de tânără, deși nu îmi vine să cred că am depășit vârsta de 20 și ceva de ani. Nu cred că m-ar fi lăsat pe mine să mă maturizez în atmosfera asta, nu cred că ar fi vrut ca mama să îmbătrânească în această…Eu nici nu mai pot să fiu supărată…Am fost revoltată, am fost supărată…Până când?„, a spus Ana Maria Păunescu, în exclusivitate, pentru „Altceva cu Adrian Artene”.

Poetul Adrian Păunescu a încetat din viaţă, în urmă cu 14 ani, la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, unde a fost internat cu mai multe probleme: cardiace, renale și hepatice.

Fotografii: capturi Youtube

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni