ß
Kate Middleton și-a făcut apariția la finala Wimbledon, așa cum a promis. Britanicii au fost extrem de fericiți să o revadă pe prințesă cu un tonus bun și cu zâmbetul pe bune, chiar dacă se află încă sub tratament.
Gallery
Kate nu a fost singură, ci a venit însoțită de sora ei, Pippa Middleton, și de fiica sa, prințesa Charlotte. Soția prințului William a avut o apariție impecabilă. Pentru acest eveniment ea a ales o rochie mov, în care pur si simplu a radiat.
În luna ianuarie, soția prințului William a suferit o operație abdominală majoră, iar în martie a anunțat că în urma acestei intervenții, i s-a descoperit un tip de cancer.
De atunci, Kate urmează un tratament cu chimioterapie și nu a mai fost prezentă la niciun eveniment public până pe 15 iunie, când a participat la parada Trooping the Colour.
La o lună după această primă apariție, Kate a revenit în spațiul public, la Wimbledon, iar apariția ei a fost una emoționantă. A fost primită cu aplauze de public, iar cei prezenți s-au ridicat în picioare și au aplaudat-o călduros. Micuța Charlotte și-a privit mama cu mare admirație.
Kate este pasionată de tenis și este patron al All England Lawn Tennis și Croquet Club din Wimbledon. Ea a asistat la meciul dintre Carlos Alcaraz și Novak Djokovic.
Prințesa de Wales, în vârstă de 42 de ani, a transmis în iunie, înainte de participarea la Trooping the Colour că speră să participe la alte evenimente pe parcursul verii.
„Fac progrese, dar, așa cum știu toți cei care urmează chimioterapie, există zile bune și zile rele”, a informat prințesa.
„Tratamentul meu este în desfășurare și va mai continua câteva luni”, a adăugat ea.
Palatul Kensington a refuzat să ofere detalii suplimentare despre tipul de cancer sau starea de sănătate a acesteia, menționând doar că tratamentul a început în februarie.
Regele Charles, în vârstă de 75 de ani, urmează și el tratament împotriva cancerului. El a revenit la îndatoririle regale și a fost văzut public mai des decât Kate, însă angajamentele sale zilnice au fost limitate de medici pentru a nu-i fi afectată sănătatea.
Sursa foto: Getty