ß
Adelina Pestrițu și Șteblea Virgil formează o familie frumoasă și extrem de apreciată în mediul online și, de când fiica lor a venit pe lume, viața lor a devenit cea mai frumoasă.
Gallery
Atât Adelina Pestrițu, cât și soțul ei, Șteblea Vigil, au recunoscut cât de mult iubesc să fie părinți, iar Zeny este centrul universului lor. Cu toate acestea, în viața lor, mai există loc pentru încă un copil, pe care îl așteaptă cu sufletul la gură.
Nu de puține ori, atât Adelina Pestrițu a vorbit despre cât de mult își mai dorește un copil, lucru ce, însă, nu ține de ea. Cu toate acestea, fosta prezentatoare de televiziune așteaptă cu nerăbdare momentul în care va rămâne, din nou, însărcinată.
Mai mult decât atât, Adelina și soțul ei, Virgil, au vorbit cu Zenaida despre posibilitatea ca aceasta să mai aibă o soră sau un frate, însă nu au primit un răspuns consecvent.
„O mai întrebăm noi, din când în când, dacă și-ar mai dori un frățior sau o surioară. Ea, câtepdată, spune da, câteodată nu, depinde. Cred că nici nu își dă seama cum ar fi exact, dar cum vrea Dumnezeu. Nu e ceva pe care noi putem să îl programăm. Dacă Dumnezeu vrea să ne mai trimită un copil, noi îl primim cu brațele deschise”, a mărturisit Adelina Pestrițu, conform unui site monden.
Fosta prezentatoare de televiziune muncește foarte mult și este extrem de implicată în ceea ce face, iar job-ul acesteia din online necesită foarte mult timp. Tocmai din acest motiv, încearcă să se asigure că nu neglijează nici cariera și nici familia și petrece timp de calitate cu fiica ei, pentru a construi o relație mamă-fiică de calitate și sănătoasă.
„Sper că nu mi se simte lipsa nici în viața profesională, nici în viața de familie. Încerc să fiu peste tot. Sigur că ambele, și viața de familie, și viața profesională necesită timp, atenție, dăruire. Încerc să fiu peste tot. Sper că reușesc”, a povestit aceasta.
Sursa foto: Instagram