ß
Zanni nu a făcut senzație doar la ”Survivor”, unde a câștigat două sezoane, ci a făcut senzație și în mediul online, unde le-a arătat fanilor talentul pe care îl are și pe care l-a ținut ascuns până acum.
Gallery
Toată lumea îl descrie pe Zanni ca fiind o persoană dură și individualistă, dar, de curând, în mediul online, a arătat o latură a lui pe care nu puțină lume o știa. Acesta este un adevărat artist, cu un talent pe care a început să îl dezvolte din ce în ce mai mult.
Zanni s-a filmat, de curând, în timp ce desena un tablou și i-a anunțat pe internauți că este de vânzare. Prețul acestuia este de 350 de euro și așteaptă să vadă cine dorește să aibă, în propria locuință, un tablou făcut de el.
În mediul online, acesta a primit o mulțime de mesaje de susținere din partea celor care îl urmăresc, felicitându-l pentru talentul pe care îl are și încurajându-l să continue în această direcție.
„Talent, nu glumă. Există oare ceva la ce să nu te pricepi tu Zannidache?”, „Doamne ferește, dar câte calități/talente mai poți avea?”, „Vărul nostru preferat se pricepe la toate. Foarte mișto desenul”, au fost doar o parte dintre comentariile pe care acesta le-a primit.
În primăvară, după ce filmările pentru ”Survivor All Stars” s-au încheiat, Zanni a acordat un interviu pentru Viva, mărturisind ce vrea să facă, dacă va câștiga cei 100.000 de euro.
Fără să știe că avea să iasă învingător și în acest sezon, artistul a declarat că vrea să construiască o tabără cu cabane, la munte, unde oamenii să se bucure de natură, dar și să iasă din cotidian.
Fanii acestuia au aplaudat dorința lui, dovedind că este un bun strateg, care vrea să investească banii câștigați, pentru a-i multiplica.
Sursa foto: Instagram