ß
Cu doar un an înainte ca prințesa Diana să moară, prințul William i-a făcut acesteia o promisiune înduioșătoare. Deoarece s-a stins din viață prematur, viitorul rege al Marii Britanii nu a mai putut să o îndeplinească.
Gallery
Pe data de 29 iulie 1981, prințesa Diana se căsătorea cu regele Charles al III-lea și primea titlul de Alteța Sa Regală. 15 ani mai târziu, aceasta a divorțat, iar Familia Regală a Marii Britanii i-a retras prințesei Diana titlul.
Din cauza faptului că și-a pierdut titulatura, prințesa Diana era nevoită să facă reverențe atât în fața copiilor ei, cât și în fața lui Charles, deoarece, oficial, nu mai era recunoscută ca membru al Familiei Regale.
Cu doar un an înainte de a muri, când prințul William avea doar 14 ani, i-a promis că, în momentul în care va urca pe tronul Marii Britanii, îi va da înapoi titlul care i-a fost retras: „Nu-ți face griji, mami. Îți voi da înapoi titlul, într-o zi, când voi fi rege”.
După divorțul de Charles, regina Elisabeta a II-a ar fi fost dispusă să îi permită prințesei Diana să își păstreze titlul regal, doar că fiul acesteia s-a opus. Conform presei din străinătate, acest lucru a afectat-o foarte mult pe prințesa Diana, mai ales din punct de vedere sentimental, deoarece gestul fostului soț a fost perceput ca un atac la nivel personal.
Cu toate acestea, i s-a permis să își păstreze apartamentele pe care le deținea în Palatul Kensington, iar custodia prinților William și Harry a împărțit-o cu regele Charles. Anul acesta, pe data de 31 august, se vor împlini 27 de ani de când prințesa Diana a murit.
Sursa foto: Getty Images