ß
Patricia Vicol, soția bărbatului ucis în accidentul provocat de Mario Iorgulescu, a vorbit despre drama vieții sale. Invitată în podcastul lui Gojira, Patricia a povestit deschis despre cei mai grei 5 ani din viața sa.
Gallery
Ajunsă văduvă la doar 21 de ani, cu doi copii mici, Patricia Vicol a mărturisit că timpul a reușit să mai atenueze din durerea pierderii partenerului său, dar a rămas cu un gol în suflet pe care nimeni nu-l va putea umple. Își aduce aminte și acum ziua în care a aflat că soțul ei, Dany Vicol, a fost omorât în accidentul cumplit de pe șoseaua Chitilei și nici până în ziua de azi nu își poate explica de ce și cum a fost posibil ca acesta să moară în chinuri cumplite.
Femeia a povestit, în cadrul podcastului lui Gojira, că la câteva zile de la moartea soțului ei, a simțit că vrea să își pună capăt zilelor. Cu toate acestea, într-o fracțiune de secundă, în timpul somnului, Dany Vicol i-a apărut în vis și i-a dat de înțeles că sinuciderea nu este o soluție.
”În acele zile – când el era în coșciug în casă – țin minte că mi-a trecut prin cap să mă sinucid. Mă luase somnul, cred că era ora 2-3 dimineața, nu știu, și am zis să mă întind puțin în pat. Am închis ochii și îl vedeam în coșciug, atunci mi-a venit în gând să mă omor. Am ațipit 10 minute și l-am visat. Eram la mama lui și mi-a zis: ”Vezi că mă duc afară să fumez” și eu i-am spus: ”Merg și eu cu tine să fumez”, iar el îmi spune: ”Nu! Du-te și schimbă băiatul și după aia vii”. Din visul acela mi-am dat seama că el m-a făcut să-mi dau seama că nu atunci era momentul să vin cu el – pentru că trebuia să cresc copilul, așa m-am gândit atunci. De atunci nu am mai avut niciun gând să-mi iau viața. Timp de un an nu am putut să închid ochii. Când închideam ochii îl vedeam pe el în coșciug”, a mai spus soția lui Danu Vicol – în podcastul lui Gojira.
Accidentul rutier provocat de Mario Iorgulescu a avut loc pe 8 septembrie 2019. După ce petrecuse la un chef într-o localitate de lângă București, s-a urcat la volanul mașinii sale în jurul orei 03:00, chiar dacă avea o alcoolemie de 1,96 g/l și se afla sub influența drogurilor. În urma unei certe cu fosta iubită, el a plecat spre București și la intersecția de pe șoseaua Chitilei, circulând cu o viteză de 160 km/h, a pierdut controlul volanului și a izbit frontal un alt autoturism care aștepta la culoarea roșie a semaforului. La volanul acelui autoturism se afla Dany Vicol, care a murit pe loc.
Foto: Arhivă PRO TV, YouTube