ß
Crescut la orfelinat, după cum a declarat în nenumărate rânduri, Zanni a devenit cunoscut după ce a ajuns în studioul lui Alex Velea și a început să cânte.
Crescut la orfelinat, după cum a declarat în nenumărate rânduri, Zanni a devenit cunoscut după ce a ajuns în studioul lui Alex Velea și a început să cânte.
În ultimii ani, artistul s-a făcut remarcat și în show-ul Survivor, acolo unde a reușit inclusiv să câștige ediția All Stars din acest an.
Invitat recent într-un podcast, Zanni și-a amintit de primele lui zile de muncă, perioadă a vieții care a avut loc cu mult înainte să devină cunoscut.
Gallery
„În primele zile, toți trebuia să facem ceva. Ni se dădea ceva de făcut. Eram ajutor de bucătar, că la ospătărie nu mă primeau, pentru că eram tatuat și urât. Îmi spuneau că le sperii clienții și să trec înăuntru. Am muncit înăuntru. Mi-au pus ăia șorțul pe mine și: «Spală aici!», «Freacă aici!», «Fă așa»! Am învârtit aluatul, au văzut cât de bine mă pricep și mi-au zis doar asta să fac.
A vorbit una urât, că voia pauză înainte de pauză. Ea avea pauze între pauze, puse de ea așa... Și-a dat șorțul jos și nici nu l-a dat jos să plece, l-a dat jos să îl pună pe mine! Să mă anunțe că am mai multă treabă de făcut, pentru că trebuie să îi fac și ei treaba. I-am spus că indiferent că sunt în prima zi, nu vorbește așa cu mine, suntem de la egal la egal. Am zis că ne dăm șorțul jos și ne luăm la bătaie, nu există așa ceva”, a spus Zanni pe YouTube.
Apoi, el a precizat și de când a devenit, după cum a afirmat chiar el, justițiar.
„Toată treaba asta de justițiar, de corectitudine, pleacă din copilărie. 10.000 de picioare în cap am luat, la ultimul picior în cap m-am ridicat și am zis că de aici se opresc toate picioarele în cap. Când cineva vorbește urât, se rățoiește, vrea să înjure sau să scuipe, se trezește ăla de la 16 ani, care a zis că nu mai ia niciun picior în cap. Orice picior în cap iau, se întorc 100 în capul vostru”, a mai afirmat câștigătorul Survivor România All Stars 2024.
foto: PRO TV