ß
Edi Iordănescu (46 de ani) mai are contract cu naționala de fotbal a României până la finalul EURO 2024.
Selecţionerul Edward Iordănescu a declarat, marţi seara, la postul Pro Arena, după eliminarea României de la EURO 2024, că în acest moment familia sa are mai mare nevoie de el decât echipa naţională, lăsând astfel să se înţeleagă că nu va fi de acord cu prelungirea contractului cu Federaţia Română de Fotbal.
Numit selecţioner în ianuarie 2022, Edi Iordănescu are contract până la finalul Campionatului European din Germania.
”Rămâneți sau nu la echipa națională?”
Întrebat dacă va rămâne sau nu la echipa naţională, Iordănescu a răspuns "Pentru mine lucrurile sunt clare. Sunt mândru de tot ce s-a realizat aici, de echipă, de colegii mei, de munca noastră. Cred că această echipă naţională poate să continue să crească. În ceea ce mă priveşte, spun cu toată sinceritatea că am nevoie de odihnă. Au fost nopţi cu 3-4-5 ore maximum de somn, am nevoie de odihnă. După care cu siguranţă va fi o discuţie cu conducerea federaţiei şi cu preşedintele, cărora le mulţumesc pentru tot suportul. Dar în acelaşi timp va fi o discuţie cu familia mea.
Nu ştiu ce o să fie, dar ştiu un lucru clar, în momentul ăsta cred că familia mea are nevoie de mine mai mare decât echipa naţională a României. Cel puţin în acest moment asta simt".
"Familia mea are nevoie să îi fiu aproape, pentru că au fost doi ani şi jumătate foarte grei, cu multă muncă, sacrificii, momente grele, cu atacuri foarte multe, cu momente de lipsă de încredere. Nu a fost uşor. Nu pentru mine, dar în special pentru familia mea. După care vom vedea ce vom decide în continuare", a adăugat Edward Iordănescu, evitând să răspundă clar dacă va continua la conducerea naţionalei.
Contractul selecţionerului echipei naţionale a României, Edward Iordănescu, cu Federaţia Română de Fotbal este scadent la finalul Campionatului European din Germania.
România a fost învinsă cu 3-0 de naționala Olandei, în optimile de finală ale EURO 2024.
Edi Iordănescu: Plecăm cu capul sus, dar cu sufletul frânt
Selecţionerul Edward Iordănescu a declarat, marţi seară, că tricolorii părăsesc Campionatul European din Germania “cu capul sus, dar cu sufletul frânt”.
“Plecăm cu capul sus, dar cu sufletul frânt. Am dorit pentru toată emulaţia care s-a creat şi am dat totul ca să mergem mai departe. Închidem o poveste frumoasă. Pentru fotbalul românesc poate fi un nou început. Le mulţumesc băieţilor pentru tot parcursul, au depăşit limita, au rupt bariere, au depăşit aşteptări. Le mulţumesc băieţilor, sunt mândru de ei şi le cer iertare suporterilor pentru că nu am reuşit să ne ridicăm la nivelul lor. Ei sunt campionii Europei, noi nu suntem”, a spus Iordănescu la Pro Arena.
EURO 2024 este transmis în exclusivitate pe PRO TV, PRO ARENA și VOYO, în perioada 14 iunie - 14 iulie 2024.
Foto sport.ro