ß
Un incident șocant a avut loc în Craiova, chiar în prima zi de Bacalaureat! O elevă a fost bătută de un coleg, după ce au avut un schimb de replici acid. Tânăra a rămas inconștientă, fiind transportată la spital, dar a reușit să se întoarcă la examen! Fata a povestit ulterior incidentul și a explicat, cu lux de amănunte, de la ce a pornit totul!
Scene șocante în incinta unei unități de învățământ din Craiova! O fată și un coleg de-al ei s-au luat la ceartă chiar înainte de a intra la prima probă a Examenului de Bacalaureat. După schimbul de replici acid, băiatul a luat-o la bătaie, lăsând-o inconștientă. Aceasta a avut nevoie, ulterior, de îngrijiri medicale, însă a reușit să se întoarcă la examen.
Din cauza loviturilor puternice la nivelul capului, tânăra are nevoie acum de operație, medicii diagnosticând-o cu fractură de piramidă nazală.
„Eu mă uitam la un coleg care era fix lângă el și soarele îmi bătea și mi-a vorbit urât și i-am spus scurt – nu meriți să mă uit la tine. A început să îmi dea cu pumnii în cap, în față, eu nu mai știu, am fost inconștientă”, a spus eleva, potrivit stirileprotv.ro.
După susținerea examenului de BAC, elevul care și-a bătut colega a fost transportat la secția de poliție pentru audieri, anunță reprezentanții ISJ Dolj.
„A fost acordat primul ajutor de către medicul școlar, după care s-a luat decizia de a fi transferată către spitalul 1 pentru investigații amănunțite”, a spus Daniel Ion, inspector general școlar ISJ Dolj.
Foto: Știrile PROTV