Fotomodelele din “epoca de aur”, apariție de senzație în costum de baie la 50 de ani plus. Dana Săvuică și Tania Budi, irezistibile

Doina Goanță

Publicat 2. 7. 2024

Copiază legătură Distribuiți pe Facebook Distribuie pe Whatsapp Distribuie pe Telegram Distribuie pe Twitter

Dana Săvuică și Tani Budi sunt, păstrând proporțiile, un fel de Cindy Crawford și Claudia Schiffer ale României. Cele două au fost unele dintre cele mai apreciate fotomodele de pe vremea lui Ceaușescu și în anii ’90, impresionând cu frumusețea lor.

Acum, la 50 de ani plus, acestea rămân în continuare două dintre cele mai frumoase femei din România. Atât Dana Săvuică, cât și Tania Budi demonstrează că ar putea defila chiar și acum pe podiumurile de modă – cele două arată extraordinar.

​

De curând, Tania Budi a postat pe Instagram o imagine în care apare în costum de baie, impresionând cu silueta sa la 56 de ani.

​

“Mănânc orice, dar cantități foarte mici. De foarte multă vreme de când au explodat pe piață informații privind calitatea mâncării, eu cred că suntem ce gândim și ce mâncăm. Dacă gândim frumos și mâncăm lucruri care sunt cât de cât sănătoase, pentru că foarte greu mai găsești pe piață. Nici cele bio nu sunt prea bio” – a declarat Tania pentru click.ro

​

În postările sale de pe Instagram, Tania Budi a publicat o imagine veche, de pe vremea când lucra ca model, demonstrând că nu era cu nimic mai prejos decât Cindy Crawford sau Claudia Schiffer.

​

Dana Săvuică a fost unul dintre cele mai apreciate modele de la Casa de moda Venus a Zinei Dumitrescu. Aceasta a povestit pentru adevărul.ro cum a ajuns în industria modellingului.
“A fost o întâmplare, cineva mi-a spus „vai, tu arăţi foarte bine, ai putea fi manechin“. Dar eu eram, din contră, foarte timidă şi complexată, nu mă gândeam vreodată că aş putea fi model. „Uite, sunt nişte cursuri la Casa de Modă Venus, Zina Dumitrescu caută manechine“, mi-a spus. Şi cu foarte mare nesiguranţă, m-am dus. Nici nu ştiu cum am intrat în sala aia. Când am văzut sute de fete acolo, cum stăteau şi aşteptau să intre pe scenă, sub ochiul critic al Zinei Dumitrescu, m-am înfricoşat. Primul impuls a fost să plec. Mi-a fost o frică... una amestecată cu jenă, cu ruşine. Aoleu, cum adică, eu să merg aşa, în fustă scurtă, dând din şolduri?! Mă gândeam la ce or să spună părinţii mei. De altfel, toate nesiguranţele mele veneau din trecut şi din educaţia rigidă pe care o primisem. Şi mai era un lucru. Copil de diplomat fiind, trebuia să fii foarte atent: cum te îmbraci, cum vorbeşti, cu cine, ce spui, trebuia să ţii tot timpul cont de etichetă, să ai bune maniere, şi atunci orice lucru care semăna puţîn a libertate de exprimare era un fel de subiect tabu pentru mine, era ceva interzis. Faptul că eu am ajuns pe podium, manechin la Zina Dumitrescu, a fost de o rebeliune neînchipuită. Am avut atunci norocul să mă aleagă Zina, am luat concursul.”

​