ß
  • PRO TV
  • A murit actrița Ileana Stana Ionescu. Care este cauza decesului

A murit actrița Ileana Stana Ionescu. Care este cauza decesului

A murit actrița Ileana Stana Ionescu. Care este cauza decesului

Actrița Ileana Stana Ionescu s-a stins din viață duminică, 30 iunie, la vârsta de 87 de ani.

Gallery

Actrița Ileana Stana Ionescu a murit

Ileana Stana Ionescu, în vârstă de 87 de ani, s-a retras din viața publică de peste cinci ani, după o carieră de șase decenii în teatru.

Aceasta se afla în spital, acolo unde și-a dat ultima suflare.

Vestea morții celebrei actriței a fost anunțată de către Alexandra Velniciuc.

„Dumnezeu să o ierte și să îi odihnească sufletul! Și datorită ei am ales această profesie!”, a scris actrița pe Facebook.
Într-un interviu, ea a spus că își dorește ca oamenii să o amintească așa cum era în vremurile sale glorioase.

„Vine o vreme când trebuie să știi să te retragi, să faci definitiv un pas în spate pentru ca publicul să-și amintească de tine în zilele cele bune, nu îmbătrânit și chinuit de gânduri.
La 87 de ani, nu prea mai ai ce să dovedești celor din jur sau ție însăți!”, declara la acel moment Ileana Stana Ionescu pentru Cancan.ro.

Actrița s-ar fi simțit rău, iar medicii de pe ambulanță au recomandat ca aceasta să meargă la spital.

„După un consult medical, cei de pe Salvare ne-au spus și ne-au recomandat că cel mai bine este să meargă la spital”

Actorul Andrei Ionescu, soțul ei, are 97 de ani. El a confirmat zvonul că a fost internată.

„Ileana s-a simțit extrem de slăbită și am sunat la salvare, să vină să vadă ce are. După un consult medical, cei de pe Salvare ne-au spus și ne-au recomandat că cel mai bine este să meargă la spital, să se interneze, pentru a o întări puțin, după care marți o externează, o să iasă din spital și totul o să fie ok”, a spus soţul actriţei.

Citește și:

Filmele în care a jucat Ileana Stana Ionescu

Îndrăgita actriță era născută pe data de 14 septembrie 1936, la Brad, județul Hunedoara.

După mama are origini italiene, tatăl a murit în al doilea război mondial când avea șase ani. A trăit de la vârsta de cinci ani, cu familia, în Drobeta Turnu Severin, unde a urmat școala primară și liceul.

După absolvirea liceului teoretic a plecat să lucreze la Reșița, unde locuia un frate de-al tatălui. Acolo frecventa spectacolele trupei de teatru.

A debutat ca actriță în anul 1955, la vârsta de 19 ani, la Teatrul de Stat din Reșița, cu rolul Agnes în Școala femeilor de Moliere. În anul 1959 s-a transferat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț.

Citește și:

Filmele în care a jucat celebra actriță:

-Cuibul cu viespi
-Cucoana Chirița
-Secretul lui Bachus
-Păcală
-Dumbrava minunată
-Chirița în Iași
-Alo, aterizează străbunica!
-Zidul
-Păcală se întoarce

Sursă foto: Facebook

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni