• PRO TV
  • „Mi-a luat doi ani să mă întorc”. Ce s-a întâmplat cu Daria Radionova, fosta iubită a lui Alex Bodi

„Mi-a luat doi ani să mă întorc”. Ce s-a întâmplat cu Daria Radionova, fosta iubită a lui Alex Bodi

„Mi-a luat doi ani să mă întorc”. Ce s-a întâmplat cu Daria Radionova, fosta iubită a lui Alex Bodi

Daria Radionova a format un cuplu cu Alex Bodi, după ce omul de afaceri s-a despărțit de Bianca Drăgușanu. Bodi i-a oferit chiar și inelul de logodnă, dar l-a scurt timp s-au despărțit cu scandal, în primăvara anului 2021. Mai mult timp nu s-a știut nimic despre rusoaică, pentru că aceasta și-a șters pozele de pe Instagram și nu mai publica nimic despre viața ei.

Daria și Alex Bodi s-au certat și s-au împăcat de mai multe ori, pe vremea când formau un cuplu. La un moment dat însă, rusoaica a anunțat despărțirea pe rețelele sociale:

„I-am oferit tot ce pot să ofer, am fost o persoană loială, iubitoare și grijulie, cu inimă pură și intenții bune. A fost o lecție dificilă în viața mea și sunt recunoscătoare că am primit-o. Cel mai important lucru pe care l-am învățat este că oamenii nu se schimbă și abia acum înțeleg că Bianca a avut dreptate cu tot ce a spus despre el. O înțeleg”, a spus atunci Daria Radionova.

Gallery

​După mai bine de doi ani în care nu s-a știut nimic despre Radionova, aceasta vine cu explicații. În plus, a publicat noi poze din Dubai, orașul în care s-a mutat. 

„Probabil ați observat că sunt mai puțin activă de ceva timp. Cei care mă urmăresc știu că am trecut prin momente dificile, dar nu v-am împărtășit adevăratele mele emoții. Nu v-am spus cât de zdrobită am fost. Mi-a luat doi ani să mă întorc... casa mi-a fost jefuită și mi-au luat tot ce aveam... cel puțin mi-au lăsat pisicile mele, dar le-au stropit cu clor și erau pe cale să moară...”, se plânge femeia.

Tânăra avea un magazin cu haine de blană în Londra, un salon de frumusețe și conducea o mașină de lux, dar a fost nevoită să lase tot și să se mute în altă parte, pentru a uita de tot ce i s-a întâmplat. „Am mai stat acolo mai mult de un an, dar am decis să mă mut într-un loc mai bun”, explică ea.

„Lamborghini-ul meu frumos și iubit a fost distrus pe stradă pe timpul nopții și s-au mai întâmplat alte lucruri pe care prefer să le uit... în acele vremuri grele nimeni nu m-a ajutat, în afară de familia mea. Am avut atât de multă ură și gelozie toată viața, dar nu înțeleg, de ce? ce le-am făcut tuturor acestor răufăcători? Am observat că atunci când treceam prin momente grele, unii oameni erau fericiți că trec prin toate astea. Wow, dar știi că karma este reală și Dumnezeu există. Fiecare își va primi răsplata.  În ciuda zvonurilor că am un „sugar daddy”-NU, nu am avut niciodată și nici nu am. Toată viața mea am lucrat. Mergeam în fiecare zi la magazinul și la salonul meu făcând pași mici spre visele mele și le-am realizat pe toate și sunt în curs de a realiza și mai mult. La 20 de ani aveam tot ce mi-am dorit și sunt mândră de mine. Indiferent de ceea ce cred sau spun oamenii, eu știu adevărul și pentru mine cel mai important este că Dumnezeu îmi cunoaște călătoria vieții. Restul pentru mine nu contează. Nu sunt aici să demonstrez nimic nimănui. Scriu toate acestea pentru cei care trec și ei prin momente grele în viața lor și se gândesc să renunțe. Nu, nu renunța, crede că ești puternic și că numai lucrurile bune urmează să vină, crede că fiecare lecție are rezultate pozitive pentru tine. Dacă ceva nu merge bine sau dacă ceva cu adevărat te afectează sau te rupe în bucăți, știi că este un pas către un viitor mai bun și vei deveni mai puternic, nu renunța”, le spune Daria urmăritorilor.

În prezent, Daria Radionova locuiește în Dubai și conduce un Rolls-Royce Wraith, acoperit cu peste 1 milion de cristale Swarovski. Tânăra nu a menționat dacă are vreun iubit. Pe pagina de socializare însă apar mai multe fotografii cu buchete de flori pe care le-a primit cu diverse ocazii, cel mai probabil de la un admirator secret. 

Sursă foto: Instagram/ Daria Radionova

Vezi și: 

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni