Au mai rămas doar 10 zile până la cea de-a patra ediție a festivalului SAGA, ce va avea loc la Romaero în perioada 5-7 iulie. Toți iubitorii de muzică vor avea ocazia să asculte peste 150 de artiști, mulți dintre ei concertând pentru prima oară în România. Printre cei mai așteptați sunt Nicki Minaj, Rita Ora, Tyla, Armin Van Buuren și Hardwell.
ÎN PREMIERĂ în România: Nicki Minaj, Dennis Lloyd, Tyla și Nico Moreno
Nicki Minaj, regina muzicii rap, va fi cap de afiș anul acesta și va concerta pentru prima oară în România la cel mai mare și iubit festival de muzică din București. Artista marchează o premieră în Europa de Est, adăugând România pe lista țărilor în care va cânta în cadrul celebrului turneu „PINK FRIDAY 2 WORLD TOUR” și promite o experiență de neuitat pentru fanii SAGA festival.
Cântărețul și compozitorul israelian Dennis Lloyd, care a cucerit toate topurile cu piesa „Nevermind” din 2016 vine, de asemenea, pentru prima dată în România pe scena SAGA 2024.
Tyla, cântăreața sud-africană, vine în premieră la SAGA și va fi unul dintre headlinerii festivalului de anul acesta. Tyla a câştigat un premiu Grammy pentru „cea mai bună interpretare de muzică africană" pentru piesa „Water”.
Nico Moreno, producătorul și DJ-ul de techno industrial în vârstă de 24 de ani va ajunge și el pentru prima dată în țara noastră, însă pe scenă vor urca și artiști care au fost prezenți la edițiile din anii trecuți: Armin van Buuren, Loreen, ARTBAT, James Hype, Indira sau Deborah de Luca.
Artiști români la SAGA festival 2024 - România va fi reprezentată pe scena SAGA de anul acesta de artiști consacrați precum: Smiley, Paraziții, Subcarpați, Mihail sau The Motans.
100.000 de bilete vândute - Cât costă biletele și de unde le poți cumpăra?
Până în acest moment, deja au fost vândute peste 100.000 de bilete, iar biletele de o zi pentru duminică, precum și abonamentele GA+ (General Access Plus) sunt deja SOLD OUT. Au mai rămas disponibile următoarele tipuri de bilete, ce pot fi achiziționate de pe site-ul www.sagafestival.com:
Programul celor 3 zile de festival pentru scenele Source, Heat, Spark, Switch și Drift:
ZIUA 1. Vineri, 5 iulie
Rita Ora și Hardwell vor fi headlinerii care îi vor încânta pe fani în prima zi a festivalului, alături de: DEBORAH DE LUCA, IDA ENGBERG, LOREEN, MAU P, SICKICK, SYREETA, WILL SPARKS, MANUEL RIVA, PASCAL JUNIOR, SMILEY, SUBCARPAȚI și mulți alții.
ZIUA 2. Sâmbătă, 6 iulie
Raye, ARTBAT și James Hype vor fi headlinerii celei de-a doua zi de festival, cărora li se vor alătura: CLAPTONE, INDIRA PAGANOTTO, PATRICK MASON, WADE, MIHAIL, PARAZIȚII, THE MOTANS și alți artiști care vor face ca atmosfera să fie una memorabilă.
ZIUA 3. Duminică, 7 iulie
Tyla și Armin van Buuren încheie ultima zi de festival ca headlineri, alături de artiștii: DENNIS LLOYD, DYEN, NICO MORENO, PACO OSUNA, SUB ZERO PROJECT și alți artiști pe care festivalierii îi așteaptă cu sufletul la gură.
CITEȘTE ȘI: