ß
Cea de-a cincea zi a turneului final din Germania le-a adus celor de acasă șansa de a se bucura și de meciurile din grupa F! Multe goluri, emoții ridicate la cel mai înalt nivel și un spectacol demn de un Campionat așteptat de întreg continentul. EURO 2024 le aduce celor de acasă noi confruntări de neratat astăzi, în direct, la PRO TV, PRO ARENA și pe VOYO!
Primul joc al zilei a fost cel dintre Turcia și Georgia și a început cu o primă repriză explozivă! Muldur a deschis scorul în minutul 25, iar Mikautadze a adus egalarea pentru georgieni, în minutul 32. După pauză, golurile au fost doar de partea turcilor, care au marcat prin Guler și Akturkoglu, cel din urmă reușind să înscrie în minutul 90 + 7 al prelungilor.
Un meci extrem de așteptat a fost cel dintre Portugalia și Cehia, care a marcat debutul lui Cristiano Ronaldo, pentru a șasea oară la rând, într-un turneu continental. Scorul a fost deschis în minutul 62 prin golul lui Provod, însă portughezii și-au revenit rapid și au revenit în meci, după autogolul lui Hranav. În minutul 92, Conceicao a reușit să marcheze și a adus cele trei puncte pentru naționala Portugaliei.
Meciul spectaculos dintre Turcia și Georgia a plasat PRO ARENA pe locul secund, în topul preferințelor celor de acasă, în intervalul orar 19:02 – 20:57! Meciul a înregistrat, în rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, 3.3 puncte de rating și 16.4 cotă de piață.
Meciul dintre Portugalia și Cehia a fost lider absolut de audiență, la PRO TV, în intervalul orar 22:00 – 23:52. În rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, PRO TV avea 10.4 puncte de rating și 39.2% cotă de piață, față de locul 2 care avea doar 4.1 puncte de audiență și 15.3% share. De-a lungul difuzării, peste 1.6 milioane de români s-au bucurat de spectacol, iar în minutul de aur, la ora 22:12, peste 1.9 milioane de telespectatori erau cu ochii pe PRO TV.
Ca de fiecare dată, concluziile întregii zile au fost trase în Studioul UEFA EURO 2024, moderat de Costin Ștucan, de la miezul nopții, în direct, la PRO TV.
Studioul EURO a fost lider absolut de audiență în intervalul 23:59 – 24:59. În rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, PRO TV avea 3.8 puncte de rating și 29.8% cotă de piață, față de locul 2 care avea 1.4 puncte de audiență și 11.0% share.
După ce au pierdut primele jocuri la EURO, Croația și Albania au astăzi șansa de a obține primele puncte la acest turneu. Cele două echipe se vor întâlni, în direct, de la ora 16:00, la PRO TV și pe VOYO. Spectacolul fotbalistic se mută apoi în grupa A. De la ora 19:00, la PRO ARENA și pe VOYO, cei de acasă vor putea vedea Germania – Ungaria, iar seara se va încheia, la PRO TV, de la 22:00, cu întâlnirea dintre Scoția și Elveția.
Nu ratați EURO 2024, la PRO TV, PRO ARENA și pe VOYO!