Cântărețul de manele Babasha, care a împărțit România în două după ce a cântat în deschiderea concertului Coldplay de la Arena Națională, a dezvăluit ce onorariu a avut pentru prestația sa.
Gallery
După ce a fost huiduit la primul concert, cântărețul nu s-a lăsat intimidat și a urcat pe scenă și la al doilea concert. Mai mult, el a mărturisit că l-a avertizat pe Chris Martin în ceea ce privește reacția pe care ar putea să o aibă publicul dacă va urca pe scenă.
„Eu am încercat să-l previn pe el, adică la primul sound check i-am spus că nu știu cât de bine o să primească toată lumea treaba asta și el a zis că nu contează și el a zis că nu contează că mesajul lor este altul și chiar dacă am auzit diverse chestii că ”Bă frate, lumea a reacționat așa din cauză că s-a schimbat vibe-ul”, nici măcar ăsta nu e adevărul, dar am să vă spun eu cum cred că a stat situația, pentru că toată lumea și-a dat cu părerea și mi-aș dori și eu tare mult să-mi dau și foarte curând o să auziți și versiunea mea”,a explicat Babasha.
În ceea ce privește onorariul său, Babasha a mărturisit că nu a primit niciun ban de la Coldplay. El a dezvăluit, de asemenea, că prezența sa la concert nu a fost nici o strategie de marketing, așa cum s-a tot speculat.
„Nu s-a luat niciun ban, fraților, la concert! Nu știu dacă știți, dar mi să pare că Coldplay, nu știu dacă integral sau o parte a fost ONG. Nu a luat fratele vostru niciun ban.
Nici noi nu am plătit pe nimeni să cânt. Nu a fost niciimr
un marketing. Vă jur cu mâna pe inimă! Mi se pare o mare prostie cine crede așa și, pentru conspirațiile astea. Era imposibil să ia un puști ca Babasha, sau de calibrul meu, bani de la cine… Acestea sunt niște idioțenii foarte mari! ”, a explicat Babasha pe internet.
@alexa_maria89 Babasha raspunde intrebarilor de pe live. Cati bani a luat la concertul Coldplay? #babasha ♬ original sound - Alexa_Maria