ß
Doliu în lumea fotbalului! A făcut meciul carierei cu adversara României, iar la 10 zile distanță s-a stins fulgerător din viață.
Gallery
Matija Sarkic, portarul selecţionatei Muntenegrului şi al echipei de fotbal Millwall, a încetat din viaţă la 26 de ani, a anunţat clubul englez de ligă secundă într-un comunicat, informează EFE, preluată de Agerpres.
Federația de fotbal din Muntenegru a precizat că tânărul portar a murit subit sâmbătă dimineață. Presa locală a raportat că Matija Sarkic s-a prăbușit în apartamentul lui din Budva, conform BCC.
Sarkic, născut în Anglia, dar care a apărat culorile Muntenegrului, a disputat ultimul său meci internaţional pe 5 iunie, în amicalul cu Belgia (scor 0-2), precizează BBC.
Recrutat de Millwall în vara trecută, de la formaţia Wolverhampton Wanderers, Matija Sarkic a apărat poarta formaţiei Millwall în 33 de meciuri pe parcursul sezonului recent încheiat.
Fratele său geamăn, Oliver Sarkic, este tot fotbalist şi joacă pe postul de mijlocaş ofensiv la echipa muntenegreană FC Decic.
Citește și:
În primă instanță, cauza decesului lui Matija Sarkic ar fi cardiomiopatie.
Cardiomiopatia este o afecțiune a mușchiului cardiac care face ca inima sa pompeze cu dificultate sânge către restul corpului. Cardiomiopatia reprezinta o cauza importanta in insuficienta cardiaca si una dintre afecțiunile cele mai frecvente care necesita transplant cardiac. Cardiomiopatia mai poate provoca ritm cardiac anormal. Cardiomiopatia poate afecta oameni de toate vârstele, potrivit reginamaria.ro.
Citește și:
Sursă foto: Instagram