ß
Un moment așteptat de un întreg continent. Un turneu final care reunește cele mai puternice echipe și care le aduce celor de acasă un regal fotbalistic.
EURO 2024 a început aseară, în direct, la PRO TV și pe VOYO cu o Ceremonie de deschidere încărcată de culoare și bucurie și a continuat cu un meci de senzație, între țara gazdă, Germania și Scoția. Telespectatorii nu au ratat niciun minut, iar PRO TV a fost pe primul loc în clasamentul audiențelor!
Allianz Arena a prins viață ieri și a fost inundată de o mare de lumini și culori într-o Ceremonie de Deschidere grandioasă, care s-a încheiat cu un moment de neuitat. Soția lui Franz Beckenbauer, legendă a fotbalului, a adus pe gazon trofeul Campionatului, cel pentru care luptă toate echipele calificate.
După câteva minute încărcate de emoție, pe teren și-au făcut intrarea echipele din primul meci, Germania și Scoția. Susținuți de un stadion plin, nemții au făcut spectacol și după doar 20 de minute conduceau cu 2 la 0, prin golurile lui Wirtz și Musiala. Înainte de pauză, scoțianul Porteous a văzu cartonașul roșu, iar Havertz a dus diferența la 3 la 0 după executarea perfectă a unui penalty. După pauză, nemții nu au mai turat motoarele la intensitate maximă, însă scorul final a fost unul de 5 la 1, după ce Fullkrug și Can și-au trecut și ei numele pe lista marcatorilor. Singurul gol al Scoției a fost, în fapt, un autogol marcat de Rudiger, în minutul 87.
Ceremonia de deschidere a fost lider absolut de audiență, în intervalul orar 21:44 – 21:59. În rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, PRO TV avea 10.1 puncte de rating și 32.6% cotă de piață, față de locul 2 care avea doar 3.8 puncte de audiență și 12.3% share. De-a lungul difuzării, peste 1.8 milioane de români s-au bucurat de spectacol, iar în minutul de aur, la ora 21:58, peste 2 milioane de telespectatori așteptau primul meci.
Jocul dintre Germania și Scoția i-a ținut pe români în fața televizoarelor și a fost lider absolut de audiență, în intervalul orar 22:02 – 23:55. În rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, PRO TV avea 9.9 puncte de rating și 35.5% cotă de piață, față de locul 2 care avea doar 3.3 puncte de audiență și 11.7% share. De-a lungul difuzării, peste 1.7 milioane de români urmăreau prestația celor două echipe, iar în minutul de aur, la ora 22:16, peste 2.1 milioane de telespectatori erau cu ochii pe PRO TV!
Finalul serii le-a adus celor de acasă Studioul UEFA EURO 2024, prezentat de Costin Ștucan. Alături de experții Ciprian Marica, Laurențiu Reghecampf și Florin Răducioiu, acesta a comentat cele mai importante momente ale meciului și a prefațat ceea ce va urma la EURO!
Studioul EURO a fost lider absolut de audiență în intervalul 24:00 – 25:00. În rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, PRO TV avea 3.1 puncte de rating și 21.9% cotă de piață, față de locul 2 care avea doar 1.6 puncte de audiență și 11.1% share.
Spectacolul fotbalistic continuă astăzi, la PRO TV și pe VOYO!
Prima zi s-a încheiat, însă suporterii au doar motive de sărbătoare! Astăzi, de la ora 16:00, în direct, Ungaria și Elveția se vor întâlni în cel de-al doilea meci al grupei A și vor da o luptă importantă, având în vedere rezultatul înregistrat aseară. De la ora 19:00, atenția se mută asupra grupei B, când Spania va întâlni Croația, iar seara se va încheia, de la ora 22:00, când Italia și Albania se vor confrunta în ultimul meci al zilei.
Nu ratați EURO 2024, la PRO TV, PRO ARENA și pe VOYO!
FOTO: PRO TV