ß
Emily Burghelea a plecat într-o vacanță de 6 zile în Antalya, împreună cu copiii. De data aceasta soțul ei nu a însoțit-o. Fosta prezentatoare TV a povestit toate experiența pe pagina sa de socializare
Gallery
„Am început să devin expertă la călătorit singură cu bebelușii! Tati ne-a lăsat pe mâini bune de data asta, pentru că nu suntem chiar singuri! Următoarele zile vom vizita câteva locuri foarte drăguțe din Antalya, împreună cu o gașcă de oameni faini, urmează primul Press Trip în care au fost vreodată, Amedea și Damian”, a anunțat Emily cu câteva zile în urmă.
„Am plâns când am plecat de acasă efectiv!!”, le-a mărturisit creatoarea de conținut urmăritorilor ei.
În cadrul acestui Press Trip, Burghelea a fost invitată, alături de alte persoane publice cunoscute, să viziteze mai multe hoteluri din Antalya și să-și povestească apoi experiența.
„Să călătoresc singură cu ei a fost cea mai bună chestie pe care am facut-o vreodată pentru ei, dar și pentru mine! Când suntem doar noi trei, ne simțim ca în tabără, simțim că facem ceva nebunesc, ne distrăm la maximum și când îl sunăm pe tati suntem ca 3 veverițe puse pe șotii, ne creăm amintiri frumoase și cel mai important, sudăm relația dintre noi. Ei știu că se pot baza pe mine, iar eu știu că mă pot baza mereu pe ei! Chiar dacă nu este vorba vreo clipă de odihnă, merită din plin! Aveti curaj, fetelor!”, a mai scris Emily.
Emily Burghelea, una dintre foștii invitați permanenți de la „Săriți de pe fix!”, și-a pus fanii pe gânduri, pentru că ea și soțul ei sunt nedespărțiți. De cele mai multe ori, el îi face toate filmulețele pe care le postează în online.
De data aceasta, Andrei nu a putut să-și însoțească soția și copiii în vacanță. În primul rând, se pare că bărbatul are de onorat anumite obligații ce țin de munca sa, el fiind un om de afaceri în domeniul IT. Pe de altă parte, Andrei se confruntă cu o problemă medicală. El are o rană la picior, iar recent acesta a făcut o vizită la cabinetul medical pentru un consult. (vezi galeria foto de mai sus).
„Mie îmi este puțin mai greu fără Andrei, chiar îmi e super dor de el, dar cumva sunt fericită! Când o să ne revedem cu tati, cred că o să îl îmbrățișez, apoi o să leșin și o să dorm 24 de ore și tot când o să ne vedem cu el, sunt sigură că o să fie surprins. Bebelușii au crescut deja foarte mult!!!”, a mai menționat Emily pe Instagram.
Sursă foto: Instagram/ Emily Burghelea
Vezi și: