INTERVIU EXCLUSIV Fotograful spaniol Jamie Rojo, unul dintre câștigătorii regionali ai competiției World Press Photo: „Povestea fluturilor monarhi spune ceva despre relația noastră cu lumea naturală”

Lorena Martin

Publicat 7. 6. 2024

Copiază legătură Distribuiți pe Facebook Distribuie pe Whatsapp Distribuie pe Telegram Distribuie pe Twitter

World Press Photo, competiția globală ajunsă la cea de-a 67-a ediție, recunoaște fotojurnalismul de calitate și premiază imagini și povești din întreaga lume. Expoziția cu același nume mai poate fi vizitată în Piața Universității din București doar până pe 7 iunie. Vorbim despre 146 de fotografii ce pun în lumină relatări despre războiul din Gaza și Ucraina, migrație, schimbări climatice, familie și sănătate mintală și demonstrează importanța fotografiei jurnalistice în jurul lumii.

Cei patru câștigători globali au fost selectați dintre 24 de câștigători regionali, aleși din jurizarea a 61.062 lucrări înscrise de către 3.851 fotografi din 130 de țări. În acest context, am stat de vorbă cu unul dintre câștigătorii regionali, Jaime Rojo din Spania, fotograf și explorator National Geographic cu experiență în științele naturii, specializat în povești de conservare a vieții sălbatice.

​Jaime, ne poți spune cum a influențat experiența ta în științele naturii trecerea spre fotografie, mai ales către poveștile despre mediu?

Trecerea de la conservator la fotograf a fost una foarte naturală. Am fost mulți ani fotograf amator, documentând proiectele la care lucram, iar până la momentul în care am decis să devin fotograf profesionist full time, aveam deja multă experiență. Cred că experiența anterioară m-a ajutat să găsesc subiecte relevante care să spună o poveste despre lucrurile cu adevărat importante pentru mine.

Cum a început și cum a evoluat colaborarea ta cu National Geographic de-a lungul timpului?

La fel ca mulți alți fotografi, eram abonat la revistă încă de mic copil. National Geographic îmi dădea să văd o bucățică dintr-o lume fantastică, pe care eram nerăbdător să o explorez. Mai târziu, am învățat multe analizând munca fotografilor care apăreau în revistă. În cele din urmă, după mulți ani, am început să dezvolt o relație profesională cu alți fotografi și editori ai revistei, până când am primit prima ocazie de a publica. Pentru mine, National Geographic continuă să fie una dintre cele mai mari publicații ale timpurilor noastre.

Munca ta a fost recunoscută în competiții prestigioase precum Wildlife Photographer of the Year și Pictures of the Year International. Ne poți povesti despre experiența ta de participare la World Press Photo și ce a însemnat pentru tine, ca fotograf?

Nu mă înscrisesem la multe competiții de fotografie înainte, așa că am fost foarte surprins în 2017, când am luat un premiu la World Press Photo. Era prima oară când participam. A fost o întreagă experiență participarea la expoziție, dar și la campania de promovare World Press Photo. Am înțeles repede că e o platformă puternică unde vocea mea poate fi auzită, iar poveștile capătă mai mult sens și au un impact mai mare.

Proiectul tău care implică fluturii, în special migrația fluturelui monarh, a atras atenția prin alăturarea dintre știință și artă. Ce te-a inspirat să te apuci de acest proiect și ce speri să transmiți prin aceste imagini?

Am petrecut mai mult de 20 de ani fotografiind fluturii monarh, dar pentru mult timp, imaginile mele se concentrau doar pe frumusețea sanctuarelor de iarnă din Mexic. Mi-a luat mult timp să mă maturizez ca fotograf și să-mi extind viziunea dincolo de estetică. Când am început să dau mai multă atenție poveștii, întreaga mea perspectivă asupra acestor fluturi s-a schimbat. Numărul lor era în scădere și am vrut să contribui și eu cumva. Știam că cel mai bun lucru pe care îl puteam face era să le spun povestea și să încerc să ajung la un public mai larg.

Care crezi că sunt cele mai urgente probleme de conservare cu care ne confruntăm astăzi?

Există o obsesie cu criza climatică, și înțeleg de ce. Dar mi se pare că ne concentrăm prea mult eforturile într-o singură direcție. Criza biodiversității este la fel de importantă și nu îi acordăm la fel de multă atenție. În opinia mea, protejarea naturii sălbatice, cu ecosistemele sale funcționale, ar trebui să fie una dintre prioritățile noastre. O acțiune rapidă pentru a proteja pământurile și oceanele noastre este esențială pentru a răspunde la crizele de încălzire globală și de extincție.

Cum contribuie proiecte precum povestea migrației fluturilor la discuția mai amplă despre conservare și conștientizarea mediului?

Iubesc la fluturii monarh faptul că reprezintă unul dintre cei mai buni indicatori de mediu ai sănătății ecosistemelor din America de Nord. Iar dacă au avut probleme în ultimele patru decenii, înseamnă că ceva nu este în regulă. Declinul lor este legat de modul în care ne producem hrana, cum îngrijim grădinile și cum ne ocupăm de pădurile noastre. În esență, povestea lor ne spune ceva despre relația noastră cu lumea naturală.

În calitate de fotograf care călătorește mult, ce diferențe (dacă există) ai observat în problemele de mediu cu care se confruntă diverse regiuni din întreaga lume?

Criza de mediu este în întregime interdependentă cu sistemul economic care guvernează societatea noastră, iar asta a creat inegalități profunde, care, la rândul lor, sunt una dintre forțele motrice ale celor mai multe distrugeri ecologice de pe planetă. Pe scară locală, este ușor de observat diferențe semnificative între diferite regiuni și problemele lor de mediu, dar pe măsură ce ne dăm un pas în spate și ne lărgim viziunea, începem să vedem toate similaritățile și observăm un „pattern”. Sunt un mare susținător al impactului și soluțiilor locale, dar în același timp, cred că situația cu care ne confruntăm este atât de gravă încât singura soluție posibilă pentru criza de mediu este o reacție globală coordonată.

Suntem curioși cu privire la perspectiva ta asupra fotografiei din România. Ai avut vreo interacțiune cu fotografi români și, dacă da, ce părere ai despre ceea ce fac?

Știu că România e o țară cu mulți fotografi talentați, dar, din păcate, nu am avut niciodată ocazia să interacționez direct cu unii dintre ei și nici să vizitez țara. Cu toate acestea, acum mulți ani, am urmărit îndeaproape unele dintre eforturile de reîmpădurire din Carpați. Natura sălbatică a României este un tezaur și ar trebui să fim mândri că o avem în Europa.

Odată cu expansiunea digitalului și a platformelor sociale, cum vezi evoluția rolului fotografiei în modelarea percepției publice și stimularea acțiunii în problemele de conservare?

Trăim în vremuri provocatoare pentru fotografie. În fiecare zi, creierele noastre sunt bombardate cu milioane de imagini frumoase, nu toate reale, iar publicul nostru este deja saturat. Dacă vrem să ajungem la acei oameni care pot face o diferență, cred că trebuie să ne redefinim strategia. Trebuie să spunem povești care declanșează emoții care ne fac să gândim și să acționăm. În caz contrar, vom contribui doar la o cacofonie digitală a imaginilor frumoase și din ce în ce mai lipsite de sens.

Există vreo regiune sau subiecte pe care nu ai avut încă oportunitatea să le explorezi, dar ești nerăbdător să le fotografiezi în viitor?

Prea multe. Am fost întotdeauna un fotograf curios și entuziast, dar timpul este limitat și, pentru că încerc ca proiectele mele să aibă un impact real, am tendința să petrec mult timp acoperind același subiect, astfel că nu am ajuns în multe dintre locurile la care visam când eram copil.

Poți împărtăși vreun proiect sau expediții viitoare?

Următorul meu proiect cu National Geographic mă entuziasmează foarte tare. În următorii doi ani, voi documenta impactul ecologic al zidului de la granița dintre Mexic și SUA, dar mă voi concentra în mare măsură pe oamenii care încearcă să atenueze acest impact. În zonele de frontieră există o adevărată mișcare pentru a restaura natura sălbatică, pentru a reconecta un peisaj care este acum fragmentat și pentru a readuce fauna sălbatică care a făcut această regiune unul dintre cele mai iconice peisaje sălbatice din America de Nord.

În cele din urmă, ce sfaturi ai da fotografilor amatori care sunt pasionați de fotografia de mediu?

În primul rând, acest tip de fotografie e un concept foarte dificil de definit. Majoritatea dintre noi visăm că imaginile noastre vor ajuta la protejarea naturii sălbatice sau a speciilor pe cale de dispariție, dar este foarte dificil să măsurăm acest impact. Iar conservarea reprezintă muncă de echipă, are multe părți și toate trebuie să lucreze împreună pentru a face ca lucrurile să se întâmple. Drept urmare, le-aș recomanda să creeze o relație cu oamenii care lucrează pe teren pentru a proteja speciile care-i preocupă. Apoi, să meargă un pas mai departe, dincolo de crearea de imagini frumoase, și să se implice efectiv în munca de conservare. Nu-i deloc ușor, dar poate fi ceva gratifiant pe termen lung.