ß
  • PRO TV
  • Informații de ultim moment despre tragedia din Italia! Apropiații lui Cristian Molnar, tânărul luat de viitură pe râul Natisone, primele declarații: „Trăim cu speranţă”

Informații de ultim moment despre tragedia din Italia! Apropiații lui Cristian Molnar, tânărul luat de viitură pe râul Natisone, primele declarații: „Trăim cu speranţă”

Informații de ultim moment despre tragedia din Italia! Apropiații lui Cristian Molnar, tânărul luat de viitură pe râul Natisone, primele declarații: „Trăim cu speranţă”

Patrizia Cormos, Bianca Doros și Cristian Molnar au fost luați de o viitură puternică în timp ce se aflau pe râul Natisone, în Italia. După lungi căutări, cele două fete au fost găsite fără viață, iar familiile lor se pregătesc acum de înmormântare. Cristian este, în continuare, de negăsit, iar apropații speră la un miracol!

Gallery

​Două românce și-au pierdut viața în apele învolburate ale răului Natisone, din Italia, iar acum salvatorii sunt în căutarea lui Cristian Molnar, tânărul care se afla cu ele în momentul tragediei.

În timp ce familiile celor două fete, Patrizia Cormos și Bianca Doros, se pregătesc să le conducă pe ultimul drum, rudele și apropiații lui Cristian speră la o minune. Toți așteaptă cu sufletul la gură vești din partea autorităților, cu gândul că tânărul a reușit să supraviețuiască.

Un apropiat al acestuia a declarat că toți cei care îl cunosc se află încă în stare de șoc și că trăiesc acum cu speranța și nădejdea ca tânărul va fi găsit în viață, deși șansele sunt foarte mici.

„A fost un şoc ceea ce s-a întâmplat. Trăim cu speranţă, cu nădejdea că încă Cristian ar mai fi în viaţă. Un elev cu o bună educaţie primită de la familie, un elev cu rezultate bune la învăţătură, pasionat de fotbal", spune Ioan Cristian Ciorbă, director adjunct SC Tarna Mare, potrivit wowbiz.ro.

Părinții Patriziei Cormos, primele declarații: „Nimic nu mă poate consola”

Părinții Patriziei au făcut dezvăluiri cutremurătoare despre momentul în care trupul neînsuflețit al fiicei lor a fost găsit sub o stâncă.

„Mi-a spus: Lasă-mă, stăm împreună puțin și facem câteva fotografii. Și așa, până la urmă, i-am spus: du-te, draga mea", a spus mama Patriziei pentru o publicație din Italia.

Tatăl tinerei este sfâșiat de durere și nu își poate reveni din șoc. Bărbatului nu îi vine să creadă că fiica sa, care avea toată viața înainte, a sfârșit într-o asemenea tragedie.

„Nimic nu mă poate consola. Am rămas aici, nu am vrut ca fetița mea să se simtă abandonată”, a spus el.

Foto: Știrile PROTV, YouTube

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni