ß
Fostul preot Daniel Balaș a postat pe rețelele de socializare o serie de fotografii care i-a îngrozit pe internauți. Acesta a fost mutilat, după ce s-a bătut cu un bărbat care ar fi trebuit să îi livreze piese auto pentru un Lamborghini.
În urmă cu doar câteva zile a avut loc un incident teribil în Constanța, pe Bulevardul Mamaia, acolo unde Daniel Balaș s-a întâlnit cu Mario Tudora, presupusul agresor care ar fi trebuit să îi livreze mai multe piese auto comandate pentru un Lamborghini.
Bărbatul care susținea că deține un service autorizat nu i-a livrat la timp piesele auto pentru bolidul de lux, motiv pentru care fostul preot a făcut o postare pe Facebook în care a povestit întreaga experiență cu Mario Tudora.
„Am dat comanda online m-am întâlnit cu individul, individul spunea că are un service autorizat și totodată aduce piese mai ieftine pentru un Lamborghini Huracan și m-a indus în eroare… m-am păcălit in primă fază …de 4 luni de zile aștept piesele. Dacă ajungeți la reprezentanță vă ustură, dacă ajungeți ca mine pe la no-name-uri vă ustură și cu timp și cu bani “, a spus Daniel Balaș într-o postare de acum câteva zile.
La scurt timp după ce a fost făcută publică declarația lui Daniel Balaș, bărbatul care ar fi trebuit să îi livreze accesoriile pentru mașină l-a urmărit pe fostul preot prin Constanța, până când a reușit să îl prindă din urmă. În acel moment, atât Mario Tudora, cât și alți indivizi, au coborât din bolid și l-au lovit cu pumnii pe fostul preot, care s-a ales cu trei fracturi în zona feței.
„S-au ținut după mine cu mașina în Mamaia, m-au pus să trag pe dreapta și apoi m-au luat la pumni. Erau chitiți pe mine. Mi-au provocat trei fracturi, la maxilar, sinusuri și la osul de sub ochi. Eu acum sunt la spital, să văd dacă mă operează sau nu. Mi-a fracturat toată partea stângă. Eu acum nici nu pot să vorbesc”, spune Daniel Balaș.
Daniel Balaș a depus plângere și a fost examinat medico-legal, în calitate de parte vătămată.
”La data de 30 mai a.c., în jurul orei 23.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 1 Poliție au fost sesizați de un bărbat, de 29 de ani, cu privire la faptul că, în urma unei șicanări în trafic, ar fi fost agresat fizic de un bărbat, pasager într-un autoturism, care ulterior ar fi părăsit locul faptei. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă. Bărbatul a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe. Cercetările în acest caz sunt continuate în vederea luării măsurilor legale ce se impun”, spun reprezentanţii IPJ Constanţa.
Sursă foto: Facebook