ß
Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist al CSM Slatina! Favius, de doar 19 ani, a murit în apele râului Olt, după un accident cu skijetul, iar imaginile cumplite au fost suprinse pe cameră de către martori
Flavius avea 19 ani, era elev la un liceu sportiv din Slatina, iar în curând trebuia să se pregătească de balul de absolvire. Totul s-a spulberat în urmă cu doar câteva zile, când tânărul, împreună cu un prieten, s-au hotărât să împrumute un scuter acvatic și să pornească într-o aventură pe râul Olt, fără să ia în calcul pericolele. Într-o curbă, Flavius și prietenul lui s-au răsturnat cu skijetul.
Un bărbat a intervenit imediat pentru a-i salva, însă Flavius, care nu știa să înoate, a fost luat de ape în doar câteva clipe. Martorii aflați la mal au asiatat la scenele tragice și, în ciuda eforturilor disperate ale salvatorilor, care l-au căutat pe Flavius 12 ore, nu s-a mai putut face nimic.
Trupul neînsuflețit al tânărului fotbalist a fost găsit la 100 de metri de locul accidentului. Apropiații acestuia i-au acuzat pe oamenii care au stat la mal și au privit scenele fără să facă nimic pentru băiatul care s-a zbătut în apele Oltului mai bine de un minut.
„Vreau să atrag atenţia asupra nepăsării oamenilor, asupra faptului că Flavius putea fi salvat. El era atât de săritor şi nimeni, nimeni nu a luptat pentru el”, a spus o cunoştinţă a victimei.
Flavius era în clasa a XII-a la Liceul cu Program Sportiv din Slatina, iar marți ar fi avut balul de absolvire.
Foto: Știrile PROTV