ß
Kate Middleton nu a mai fost văzută în public în ultimele luni, după ce a anunțat în martie că a fost diagnosticată cu cancer. Acum vin însă și primele vești bune.
Gallery
Prințesa a urmat un tratament împotriva acestei boli crunte, iar prieteni apropiați ai casei regale au mărturisit recent că prințesa se simte bine după chimioterapie, ea tolerând foarte bine medicamentele.
„A fost o mare ușurare faptul că ea tolerează medicamentele și că se simte mult mai bine”, a declarat apropiatul familiei regale.
Anunțul privind îmbunătățirea stării de sănătate a lui Kate Middleton a fost făcut recent, după ce publicația britanică Express a relatat că Prințesa de Wales a fost văzută în public alături de familia sa.
În luna martie, Kate a anunțat pe Instagram că a fost diagnosticată cu cancer și se va retrage pentru o perioadă de la viața publică.
„Am vrut să profit de această ocazie pentru a vă mulțumi personal pentru toate mesajele minunate de susținere și înțelegere în timp ce mă recuperez după operație”, a spus Kate.
„Au fost câteva luni incredibil de grele pentru întreaga noastră familie. În ianuarie, am suferit o intervenție chirurgicală abdominală majoră la Londra. La momentul respectiv, se credea că afecțiunea mea nu era canceroasă. Intervenția chirurgicală a fost un succes, însă, testele efectuate după operație au descoperit prezența unui cancer. Prin urmare, echipa mea medicală m-a sfătuit să urmez o chimioterapie preventivă, iar acum mă aflu în primele etape ale acestui tratament.”
După ce a făcut anunțul trist, Kate Middleton a mărturisit că îți dorește intimitate pentru perioada tratamentului, iar principala sa preocupare în lunile ce urmează sunt cei trei copii, pe care vrea să îi protejeze pentru lunile grele ce urmează.
„Prioritatea ei rămâne asupra copiilor ei mici - Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul Louis. Ea este susținută pe deplin de prințul William, care s-a dedicat recuperării ei.”
„Mama și frații ei au fost, de asemenea, dedicați recuperării ei, iar alți membri ai familiei au intervenit pentru a sprijini tânăra ei familie”, a continuat sursa apropiată.
Sursa foto: Getty