ß
Principalul suspect în cazul Raisei, copila de doar 2 ani care a fost găsită fără suflare la doar 400 de metri de casa în care locuia, și-ar fi recunoscut fapta!
O crimă șocantă a avut loc, zilele trecute, în Dolj. Raisa, o copilă de doar doi ani, a fost găsită fără suflare într-o zonă cu multă vegetație din apropierea casei în care locuia. Principalul suspect încă de la începutul anchetei a fost verișorul fetei, în vârstă de 15 ani, care a fost dus de anchetatori la audieri.
Reținut pe baza unui mandat, minorul a fost interogat timp de 15 ore, timp în care a declarat că este nevinovat și că nu știe cine ar fi putut să-i pună capăt zilelor micuței. Într-un final, după ce oamenii legii i-au prezentat rezultatele probelor luate de la fața locului, adolescentul și-ar fi recunoscut fapta. Se pare că acesta avea urme de sânge pe pantaloni, care s-a dovedit a fi al victimei.
„El îmi zice că nu a văzut, doar i-a dat pâinea și a lăsat-o în curte și s-ar fi dus înspre animale", a spus mama suspectului, potrivit Știrile PROTV.
Din ultimele informații transmise de anchetatori, adolescentul de 15 ani și verișoara sa de doi ar fi rămas singuri în casa acestuia, timp în care el a ucis-o. Pe trupul copilei au fost găsite mai multe răni provocate de înțepături.
Tânărului de 15 ani, acuzat de omor califical, va fi dus în fața magistraților Tribunalului Dolj.